BIHOREANUL te invită la film!

BIHOREANUL te invită la film!

O seară bună începe cu un film bun! BIHOREANUL şi CINEMA HOLLYWOOD MULTIPLEX LOTUS te invită la concurs.

Trimite-ne un e-mail la clubhollywood@hmplx.ro cu răspunsul la întrebarea săptămânală şi poţi câştiga o invitaţie la film pentru două persoane.



Întrebarea săptămânii: Pentru ce film a câştigat Paul Haggis două Premii Oscar?


Tot ce trebuie să faci e să scrii răspunsul corect la întrebarea de mai sus într-un e-mail pe care să-l trimiţi la adresa clubhollywood@hmplx.ro până joi, 2 decembrie 2010, iar a doua zi să verifici, în această rubrică, dacă te numeri printre câştigători. Bineînţeles, nu uita să scrii, pe lângă răspunsul la întrebare, numele şi prenumele tău. Mai multe detalii vei primi ulterior pe mail. Mult succes!



Câştigătorul săptămânii 19 - 26 noiembrie : Agata Reka



Recomandări 26 noiembrie - 2 decembrie

Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 1 (Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1) - peliculă şi digital

"Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I" reprezintă ecranizarea primei jumătăţi a ultimei cărţi din seria "Harry Potter". Harry, Ron şi Hermione trebuie să îndeplinească dificila misiune lăsată de Dumbledore înainte de a muri: aceea de a găsi şi distruge horcruxurile Lordului Voldemort. În urma cuceririi ministerului magiei de către adepţii Lordului Voldemort, cei trei eroi devin fugari, oferindu-se o recompensă pentru cei care aduc informaţii ce ajută la prinderea lor.

Nimeni, cu excepţia lui Voldemort, nu are voie să îl ucidă pe Harry, pentru că Lordul Întunericului doreşte să îl ucidă personal. Datorită legăturii pe care mintea lui Harry o păstrează cu cea a lui Voldemort, Harry află că acesta doreşte să găsească o anumită baghetă. Însă ce rol au obiectele numite Talismanele Morţii în această poveste? Au acestea oare un rol important în distrugerea celui mai întunecat vrăjitor din toate timpurile? Însă întrebarea la care se poate da cel mai greu un răspuns rămâne: va reuşi Harry să supravieţuiască duelului final cu Cap-de-Mort?

Regie: David Yates

Distribuţie: Daniel Radcliffe, Emma Watson, Rupert Grint, Ralph Fiennes, Helena Bonham Carter, Alan Rickman



3 zile de coşmar (The Next Three Days)

Cât de departe ai merge pentru cei pe care îi iubeşti? În filmul "3 zile de coşmar", John Brennan află răspunsul în modul cel mai brutal, atunci când familia sa este devastată de un incident îngrozitor. Lara, soţia lui John, este acuzată şi condamnată pe nedrept pentru o crimă oribilă. La 3 ani de la pronunţarea sentinţei, John se zbate nu numai să îşi crească singur fiul, dar şi să îşi salveze soţia, căutând fără încetare o cale de a anula verdictul. Dar când judecătorii le resping şi ultimul apel, Lara intră într-o depresie cumplită şi se gândeşte din ce în ce mai des la sinucidere. Rămas fără alternative, John pune la cale un plan periculos şi necugetat, riscându-şi viaţa pentru femeia pe care o iubeşte. Cum are la dispoziţie doar trei zile înainte de a pierde tot, John porneşte într-o cursă nebunească. MediaPro Distribution aduce pe marele ecran "3 zile de coşmar". Un film plin de acţiune şi suspans, semnat de Paul Haggis, regizorul răsplătit cu două Premii Oscar pentru pelicula "Crash".

Regie: Paul Haggis

Distribuţie: Liam Neeson, Russell Crowe, Olivia Wilde, Elizabeth Banks



PROGRAM


Harry Potter şi talismanele morţii: Partea I
premieră, vineri-joi 17, 20 (digital); vineri, luni-joi 15.30, 18.30, 21.30; sâmbătă, duminică 12.30, 15.30, 18.30, 21.30

3 zile de coşmar premieră, vineri-joi 15, 19.30, 22

Tu, din nou! vineri, luni-joi 14, 18, 20.30; sâmbătă, duminică 12, 14, 18, 20.30

Charlie St. Cloud vineri, luni-joi 17.30; sâmbătă, duminică 13, 17.30

Demon vineri-joi 16, 22.30

De neoprit vineri, luni-joi 16.30, 21; sâmbătă, duminică 12.15, 16.30, 21

Sorocul vineri-joi 14.30, 19

Aventurile lui Sammy 3D, vineri, luni-joi 15.15; sâmbătă, duminică 13.30, 15.15 (dublat)

 

 

Versiune mobil | completa