Administratorul firmei care a vândut "Alcofarm",urmărit după ce mai multe persoane au murit în Bihor

de Catalina Cocolos

Administratorul unei firme din Ilfov este urmărit penal după ce a vândut alcool sanitar contrafăcut, de tip "Alcofarm", care pe etichetă avea trecut alcool etilic 35%, dar conţinea alcool metilic şi care au provocat moartea şi rănirea mai multor persoane din Bihor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti de la Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Fraudelor au făcut, marţi, 18 percheziţii domiciliare a locuinţele persoanelor suspecte şi sediile sociale ale firmelor implicate în activitatea de comercializare a alcoolului sanitar contrafăcut.

În cazul administratorului firmei din judeţul Ilfov, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au început urmărirea penală, pentru evaziune fiscală şi falsificare de alimente sau alte produse care a avut ca urmare moartea victimei. În acelaşi dosar este cercetată şi B.A., pentru complicitate la evaziune fiscală şi spălare a banilor.

Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie 2012 - martie 2013 administratorul unei firme din judeţul Ilfov ar fi pus în circulaţie şi ar fi comercializat "66.126 de bucăţi x 0,5 litri alcool sanitar contrafăcut substituit, din categoria produselor biocide, de tipul Alcofarm - loţiune pentru îngrijirea epidermei cu efect antiseptic", fără a avea aviz de plasare pe piaţă ca produs biocid, eliberat de Institutul Naţional de Sănătate Publică - Comisia Naţională pentru Produse Biocide.

Pentru a pune în circulaţie alcoolul sanitar contrafăcut, administratorul firmei a notat pe etichetă că produsul are în compoziţie "alcool etilic - concentraţie 35%".

"S-a constatat faptul că produsul alcoolic contrafăcut conţine, în realitate, alcool metilic - o substanţă toxică cu grave consecinţe asupra integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei. În urma punerii în circulaţie şi consumului produsului alcool sanitar contrafăcut substituit, din categoria produselor biocide, de tipul "Alcofarm - loţiune pentru îngrijirea epidermei cu efect antiseptic", au fost înregistrate pe raza judeţului Bihor mai multe decese şi vătămări corporale grave", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalului Bucureşti.

Procurorii îl mai acuză pe administratorul firmei din Ilfov că, pentru a justifica provenienţa produsului alcoolic pus în circulaţie, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii comerciale mai multe facturi fictive de achiziţie a acestui produs de la o firmă fantomă, care a încasat prin virament bancar contravaloarea facturilor fictive, sumele fiind retrase în numerar de B.A., la indicaţia acestuia.

"În urma înregistrării în evidenţa contabilă a SC I.T.D. SRL a facturilor fictive sus-menţionate s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de aproximativ 300.000 lei", au precizat procurorii.

Un bărbat de 40 de ani din comuna bihoreană Mierlău a murit, în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul Judeţean din Oradea, unde a ajuns cu simptome de intoxicaţie cu spirt, sora acestuia spunând că bărbatul a băut Alcofarm, loţiune care ar fi provocat moartea mai multor persoane din Bihor.

Dr. Carmen Pantiş, medic-şef al secţiei de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Oradea, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost internat, în urmă cu şase zile, având simptome similare cu cele ale pacienţilor intoxicaţi cu spirt sanitar.

Sora bărbatului le-a spus medicilor că bărbatul a băut Alcofarm, deoarece în localitatea Mierlău acest produs, retras de pe piaţă în cursul lunii mai, încă se mai vinde, astfel că reprezentanţii spitalului au anunţat Direcţia de Sănătate Publică Bihor.

În luna mai, loţiunea de îngrijire a pielii Alcofarm, care conţine alcool metilic şi care ar fi provocat moartea mai mulţi bihoreni, după ce au băut din ea, a fost retrasă de la comercializare în urma unei anchete a Protecţiei Consumatorilor în Regiunea de Nord-Vest.

Şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj, Cristian Nicula, declara că produsul, al cărui recipient este similar celui pentru spirt medicinal, conţine alcool metilic şi a fost băut de mai multe persoane din Bihor, care ulterior au murit.

DSP Bihor, care a alertat Centrul Regional de Sănătate Publică din Cluj despre existenţa alcoolului metilic în această loţiune de îngrijire a pielii, informa că suspectează doar o legătură între consumarea acestui produs şi decesul a 19 persoane din 21 intoxicate, procurorii bihoreni făcând o anchetă în acest caz.

"Noi suspectăm, fără a putea fi sută la sută siguri, o legătură între consumul de loţiune cosmetică Alcofarm şi decesul a 19 persoane din cele 21 intoxicate, respectiv mutilarea altor două persoane care în primăvara acestui an au rămas fără vedere şi cu grave disfuncţii renale după ingerarea unor substanţe toxice, rămânând dependente de dializă pentru tot restul vieţii", declara dr. Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

Conducerea DSP Bihor a anunţat încă din 9 aprilie că în judeţ a avut loc o "explozie" a cazurilor de intoxicări letale cu combinaţii alcoolice din diferite substanţe extrem de nocive, precum alcoolul sanitar, lichidul de frână, lichidul de parbriz şi antigelul. "

Firma producătoare a loţiunii "Alcofarm" este din Năsăud, însă potrivit Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud nu mai funcţionează din 2011 şi se află în insolvenţă.

 

 

Versiune mobil | completa