Bihoreanul
 

Autoutilitară cu numere false descoperită la vama Salonta

1 septembrie 2010
Autoutilitară cu numere false descoperită la vama Salonta

Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor a anunţat, miercuri, că în urma unui control la punctul de trecere al frontierei prin Salonta, la ieşirea din ţară, marţi, au descoperit o autoutilitară cu documente şi numere de înmatriculare false. Autoutilitara avea marca Daf şi era înmatriculată în Bulgaria.

"La controlul de frontieră pasagerul din dreapta şoferului, cetăţeanul român Petru M., bihorean, a declarat că autoutilitara îi aparţine şi a prezentat pentru control certificatul de înmatriculare, cartea de identitate şi o carte verde, toate emise de autorităţile bulgare. Poliţistul de frontieră de la control a avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate motiv pentru care a trecut la efectuarea de verificări suplimentare. În urma acestora a reieşit faptul că numerele de înmatriculare bulgăreşti care erau aplicate pe autoutilitara Daf aparţin unui autoturism marca Renault Clio", a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cătălin Simuţ.

La audieri, bihoreanul a declarat că a cumpărat autoutilitara din Germania şi a dorit să o înmatriculeze în circulaţie în Bulgaria fapt pentru care a apelat la o persoană din municipiul Drobeta Turnu-Severin, care contra sumei de 1000 euro a obţinut documentele şi numerele de înmatriculare, fără ca el să cunoască faptul că acestea sunt false.

Totodată a declarat că deoarece nu detine permis de conducere, l-a rugat pe R. Florian sa-i conduca autoutilitara pana in Germania.

"Avand in vedere cele constatate, in cauza au fost intocmite actele premergatoare inceperii urmaririi penale, faţă de numitul Petru M. sub aspectul savarsirii infractiunilor de complicitate la fals material in inscrisuri oficiale; uz de fals si punerea in circulatie pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat si cu numar fals de inmatriculare", a mai arătat Simuţ.

Cuvinte Cheie: autoutilitara, bulgaria
COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI