Campania „Mă creşte singură” a strâns 70.000 de lei. Peste 300 de mămici vor avea sărbători mai fericite

Campania „Mă creşte singură” a strâns 70.000 de lei. Peste 300 de mămici vor avea sărbători mai fericite

Cea de-adoua ediţie a campaniei sociale "Mă creşte singură", desfăşurată de Asociaţia Pro Valoare, împreună cu Lotus Center şi Grup West, au făcut mai fericite 317 mămici.

După ce iniţiatorii proiectului au alocat din start suma de 50.000 lei, în urma unei întâlniri caritabile s-au strâns în total 70.000 de lei, prin participarea unor societăţi ca Trei G Retail, Dumexim, Ebony, Adenandra, Benvenuti, Oviserga Prest (reprezentată de prefectul Gavrilă Ghilea), Herald Comimpex, Adelmann Com, Delpro, Proges, Active Media, dar şi a persoanelor fizice precum luptătorul Alexandru Lungu, şeful Administraţiei Bazinale Ape Crişuri Pasztor Sandor, notarul Florin Pană, preşedintele PDL Oradea Dorin Corcheş, preşedintele PNL Bihor Cornel Popa, preşedinta Organizaţiei Municipale a Femeilor din PDL Bihor Flavia Groşan. Totodată, orădeni de rând care au auzit de campanie s-au sensibilizat şi au participat cu cât au putut, ca de exemplu Călin Fetea şi Carmen Strava.

"Dacă în 2009, prin această campanie a fost ajutate aproximativ 240 de mame, anul acesta 317 familii monoparentale se vor bucura de Sărbători mai luminoase datorită generozităţii celor implicaţi, constând în vouchere de cumpărături în valoare de câte 220 lei pentru fiecare mamică", a precizat Beatrice Szuhai, responsabil marketing la Lotus Center.

 

 

Versiune mobil | completa