Deputatul Ştefan Seremi şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PDL Bihor

Deputatul Ştefan Seremi şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PDL Bihor

Deputatul Ştefan Seremi şi-a anunţat oficial candidatura, într-o conferinţă de presă susţinută joi la sediul partidului. Încă de la început, Seremi, care ocupă în prezent funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene, a precizat că nu a vrut să facă o lansare oficială, cu invitaţi, cum a făcut de altfel contracandidatul său, Radu Pentie Jr, deoarece se ştia de mult că vizează această funcţie.

Seremi s-a arătat încrezător în şansele sale, deoarece "campania electorală în cadrul partidului nu se face într-o lună, ci în ani de activitate, de muncă în partid şi în teritoriu". El a mai menţionat că în calitate de preşedinte se va concentra mai mult pe membrii PDL din judeţ, şi că, la fel cum ar trebui să fie şi la nivel naţional, "trebuie să facem mai puţină politică, şi să mergem mai mult către oameni".

Parlamentarul şi-a prezentat şi echipa pe care vrea să o aducă la conducerea PDL Bihor. Astfel, în viziunea sa, viitorul Birou Permanent Judeţean al PDL Bihor ar fi format din doi prim-vicepreşedinţi: Gheorghe Bota, primarul din comuna Rieni, şi Ioan Mărcuş, primarul din Sântandrei; secretar general este propus fostul subprefect Traian Abrudan (despre care se zvonea că şi-ar fi dorit preşedinţia PDL Bihor), iar doi secretari general-adjuncţi ar urma să fie Adelina Coste, şefa Cancelariei Prefectului, şi Cristian Ile, şeful RAR Bihor, ambii prezenţi la conferinţă.

Printre vicepreşedinţi s-ar număra, printre alţii, primari din localităţi precum Marghita - Dorel Talpoş, Lucian Popuş din Sânmartin, "care au avut rezultate bune în alegeri", sau Ionel Avrigeanu, şeful grupului de consilieri judeţeni ai PDL şi Mircea Bradu, "unul dintre fondatorii PDL Bihor".

Alegerile pentru preşedinţia PDL Bihor se vor desfăşura pe 10 decembrie, de la ora 16, la Casa de Cultură a Sindicatelor, şi nu pe 3 decembrie, cum s-a anunţat iniţial, fiind devansate deoarece principalul oaspete al conferinţei judeţene, Vasile Blaga, nu a putut veni la Oradea. Potrivit lui Seremi, Blaga va fi invitatul de onoare al evenimentului.

 

 

Versiune mobil | completa