Bihoreanul
 

Flavius Bunoiu este directorul Casei de Cultură a Municipiului

de Dan Simai |  16 martie 2009
Flavius Bunoiu este directorul Casei de Cultură a Municipiului

Casa de Cultură a Municipiului are un nou director. Consiliul local a aprobat luni cu unanimitate de voturi şi fără discuţii angajarea fostului jurnalist Flavius Bunoiu ca director interimar până la organizarea concursului pe post.

 

Absolvent de Drept, Bunoiu a intrat în presă în 1999 ca moderator la post de radio din Timişoara, după care a fost angajat la Radio Sonvest, Naţional FM şi TTV. În luna ianuarie a părăsit trustul de presă al fraţilor Micula prin demisie, în urma unui conflict cu patronii. Contactact de Bihoreanul.ro, fostul jurnalist a spus că vede noua funcţie ca pe o provocare şi va participa la concursul pentru postul de director.

 

Printre condiţiile de ocupare a postului se numără studiile superioare de lungă durată, vechime în muncă de minim 5 ani, cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională, cunoştinţe de operare pe calculator şi domiciliul stabil în Oradea.

 

Candidaţii vor trebui să prezinte un proiect de management al instituţiei pentru o perioadă de trei ani. O comisie formată din cinci membri, dintre care un reprezentant al Primăriei şi patru specialişti în domeniu, va analiza şi puncta fiecare proiect, după care, în etapa a doua, candidaţii îşi vor susţine proiectul în cadrul unui interviu. Numele membrilor comisiei vor fi ţinute în secret până după finalizarea concursului şi anunţarea câştigătorului. În cazul în care niciun candidat nu va obţine un punctaj mai mare de nota şapte, concursul se va relua după 30 de zile.

 

Pe de altă parte, primarul Ilie Bolojan a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că municipalitatea va externaliza inclusiv serviciile de organizare a unor acţiuni cu caracter cultural. Astfel, pe viitor, rolul Casei de Cultură a Municipiului va fi limitat la a impune standarde de calitate cu privire la organizarea de evenimente şi la verificarea modului în care sunt aceastea respectate.

COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI