Ioan Petcu este noul antrenor al lui FC Bihor

Ioan Petcu este noul antrenor al lui FC Bihor

Lotul echipei FC Bihor s-a prezentat luni la Stadionul „Iuliu Bodola”, pentru plecarea în cantonamentul de la Băile Felix, unde echipa s-a cazat la Hotelul Poieniţa.

 

Curiozitatea jucătorilor faţă de numele noului tehnician a fost potolită la ora 9:30, când preşedintele Gigi Alexandrescu a sosit la stadion împeună cu fostul căpitan al echipei Corvinul Hunedoara, din anii ’80, Ioan Petcu. „Domnul Petcu este noul antrenor al echipei FC Bihor. Va avea un salariu de 1.500 de dolari şi a mai avut pretenţia achitării de către club a combustibilului pentru două drumuri de Hunedoara, lunar. Nu a solicitat primă de instalare”, a spus Gheorghe Alexandrescu, precizând că numirea acestuia va trebui validată de AGA FC Bihor, într-o şedinţă care va avea loc marţi dimineaţa, de la ora 8, la sediul clubului.

 

După ce a vizitat baza de la „municipal”, la ora 10, noul tehnician a făcut cunoştinţă cu noii săi jucători.

 

Ioan Petcu îl are ca model pe naşul său, fostul său antrenor de la Corvinul, Mircea Lucescu. Ca jucător, Petcu a evoluat în perioada 1975-1994 la Corvinul Hunedoara, însumând 17 sezoane. A mai jucat câte un sezon, după Revoluţie, la Diosgyor şi la APE Pelendriou (Cipru).

 

Ca mijlocaş ofensiv a bifat 363 de prezenţe în Divizia A, marcând de 135 de ori. A adunat numai două prezenţe în echipa naţională, în meciurile cu Cipru (1982) şi Egipt (1986). Ca antrenor, are, printre altele, două mandate la Corvinul Hunedoara şi o promovare cu Unirea Sânnicolau în Liga a II-a.

 

 

Versiune mobil | completa