Nouă bihoreni, prinşi de poliţiştii de investigare a fraudelor în timp ce vindeau haine contrafăcute

Nouă bihoreni, prinşi de poliţiştii de investigare a fraudelor în timp ce vindeau haine contrafăcute

Inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvât al oliţiei Bihor, a anunţat că descoperirea a fost făcută duminică, de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor şi cei ai Serviciului de Intervenţie Rapidă din cadrul I.P.J.Bihor, în Piaţa Ocska (de Vechituri).

"În cadrul acţiunii, poliţiştii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale faţă de nouă persoane, S.A.A., de 25 de ani, G.S., de 30 de ani, I.M., de 34 de ani, I.E., de 48 de ani, V.D., de 28 de ani, M.R.M., de 21 de ani, G.S., de 51 de ani, D.R., de 43 de ani şi T.D.S., de 29 de ani, toţi din Municipiul Oradea, suspectaţi că ar fi oferit spre comercializare diverse produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte purtând însemnele unor mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute", a precizat Dinu.

Produsele, în valoare totală de aproximativ 28.000 lei, au fost ridicate în vederea efectuării de cercetări, urmând a fi examinate de titularii de drepturi de autor pentru a certifica autenticitatea acestora.

"Cercetările în cauză continuă cu suspecţii în stare de libertate, în vederea documentării întregii eventuale activităţi infracţionale a acestora", a mai arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

 
Tag-uri:
bihoreni
,fraude
,sif

 

Versiune mobil | completa