O grupare care a racolat 13 albanezi şi i-a transportat ilegal în Marea Britanie a fost destructurată în Bihor

de Pacala Dana - Mediafax, Florin Ciucas

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia Română, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din IGPR, au făcut, miercuri, nouă percheziţii domiciliare, dintre care patru în Timişoara şi cinci în judeţul Bihor, pentru destructurarea unui grup infracţional format din şapte suspecţi, cetăţeni români şi albanezi, specializat în trafic de migranţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, există suspiciunea că, începând din luna februarie a acestui an, membrii grupării au racolat 13 migranţi, cetăţeni albanezi, pe care i-au transportat şi călăuzit ilegal către Marea Britanie, utilizând documente de identitate falsificate.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat aparatură electronică (sisteme de calcul, imprimante multifuncţionale, maşini de scris electrice, aparate foto, suporţi optici de stocare a datelor), telefoane mobile, acte de identitate, înscrisuri şi diferite sume de bani în lei şi valută.

După finalizarea percheziţiilor, cele şapte persoane implicate în caz au fost ridicate şi duse la sediul DIICOT Oradea pentru audieri.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul BCCO Timişoara, BCCO Suceava, BCCO Cluj şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale al Poliţiei Judeţene Bihor.

 

 

Versiune mobil | completa