Pompierii orădeni dau sfaturi priivind folosirea coşurilor şi a burlanelor pentru evacuarea fumului

Pompierii orădeni dau sfaturi priivind folosirea coşurilor şi a burlanelor pentru evacuarea fumului

În perioada sezonului rece, creşte pericolul izbucnirii incendiilor datorate sistemelor şi mijloacelor de încălzire utilizate în clădiri pentru menţinerea temperaturii mediului interior la un anumit nivel de confort, necesar desfăşurării în condiţii corespunzătoare a activităţii zilnice.

Pompierii orădeni amintesc orădenilor care sunt măsurile ce trebuie luate pentru evitarea incendiilor:

• coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate;

• coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 - 0,8m; aprinderea funinginii în interior la coşurile necurăţate poate produce o temperatură de 800 - 1000oC;

• în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;

• coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii;

• coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

• se va evita încastrarea, în coşuri şi burlane, de elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului;

• la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel puţin 10cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;

• nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc. ;

"Stimaţi cetăţeni, este de reţinut un lucru foarte important: Este mult mai uşor să previi un incendiu, decât să-l stingi!", este mesajul pompierilor către orădeni.

 
Tag-uri:
pompieri
,isu crisana

 

Versiune mobil | completa