Primăria, pregătită să planteze 20.000 de copaci

Primăria, pregătită să planteze 20.000 de copaci

Un lot de 20.000 de puieţi de frasin, catalpe, stejar şi tei, proveniţi din sera Regiei Autonome de Pieţe, Agrement, Ştranduri, aşteaptă voluntariatul locuitorilor oraşului pentru a fi plantaţi de îndată ce vremea o va permite. “După căderea frunzelor, în a doua decadă a acestei luni, când este momentul cel mai potrivit, sperăm să plantăm în întregul oraş cât mai mulţi din aceşti puieţi”, a declarat pentru Bihoreanul.ro Orlando Balaş, consilier al primarului pe probleme de ecologie şi salubritate. “Depinde, însă, şi de răspunsul orădenilor, fiindcă municipalitatea şi RAPAS nu au destui angajaţi care să facă plantările”, a mai spus Orlando Balaş.

 

Consilierul primarului Ilie Bolojan a precizat că până în prezent au răspuns iniţiativei municipalităţii conducerile a 14 şcoli orădene, care au promis că vor planta fiecare cel puţin câte 100 de puieţi, precum şi unele instituţii, precum Inspectoratul Judeţean de Jandarmeri, dar şi firme private, ca de pildă Real şi Metro. De altfel, aceste firme au şi contribuit cu echivalentul a 8.500 de euro la desfăşurarea campaniei de plantare, a specificat Balaş: “Din asemenea contribuţii vom putea asigura orădenilor care doresc să se implice instrumentele de lucru, cazmale, lopeţi, găleţi etc”.

 

Campania de plantare din această toamnă este prima dintr-o serie de acţiuni pe care Primăria doreşte să le susţină pentru creşterea suprafeţelor de vegetaţie din oraş, în condiţiile în care deficitul de spaţii verzi al Oradiei a crescut fără încetare în ultimii 18 ani. “Ştim că nu este uşor, că oamenii nu sunt obişnuiţi să aibă foarte mare grijă de copaci şi de vegetaţie în general, dar dacă nu vom fi mai atenţi la acest aspect oraşul va continua să fie prăfuit şi înecat în fumul maşinilor”, a pledat consilierul primarului.

 

Orlando Balaş a specificat că una din zonele unde vor fi plantaţi puieţi în număr mare va fi Dragoş Vodă, dar edilii speră că rezultatele se vor vedea şi în celelalte cartiere. Ca urmare, orădenii interesaţi, fie că sunt persoane fizice ori reprezintă asociaţii de proprietari, instituţii publice ori societăţi comerciale, sunt aşteptaţi să solicite puieţi de la Primărie, în acest scop putând contacta fie Direcţia Tehnică a municipalităţii, fie personal pe consilierul primarului pe probleme de ecologie şi salubritate, Orlando Balaş. De asemenea, informaţii suplimentare pot fi obţinute pe site-ul www.oradea.ro sau la telefon 0259-437.000, interior 272.
 

 

 

Versiune mobil | completa