

Radu Ţîrle a declarat, marţi, că săptămâna trecută a avut loc licitaţia pentru încredinţarea realizării proiectului tehnic privind reabilitarea pistei Aeroportului Oradea, procedura fiind adjudecată de o firmă cu capital mixt, român şi străin.
“Până în prezent, rezultatul licitaţiei nu a fost contestat, iar dacă nu se va întâmpla acest lucru este sigur faptul că modernizarea va avea loc, fiindcă proiectul tehnic este primul pas”, a spus Ţîrle, specificând că, până în prezent, nu s-a mai făcut niciun proiect tehnic pe baza căruia Ministerul Transporturilor şi Guvernul să aloce fondurile necesare.
Şeful CJ Bihor a afirmat că proiectul tehnic va prevede prelungirea pistei de rulare a aeronavelor de la 1.800 de metri, cât are în prezent, până la 2.400 de metri, şi de lărgire de la 30 la 45 de metri.
Referindu-se la starea de degradare a Aeroportului, Ţîrle a mai spus că “puteam vopsi gardul, puteam să dăm cu dispersit, cum am văzut în judeţ că se întâmplă în culori cu dedicaţie, dar vrem întâi să refacem ce ţine de structură”.
