Un sudanez şi două moldovence, cu dosare penale, după ce au încercat să treacă graniţa ilegal

Un sudanez şi două moldovence au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în timp ce voiau să tracă graniţa ilegal

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră, sudanezul a fost depistat marţi seară, de poliţiştii Sectorului de Frontieră Borş, la circa 500 de metri de graniţă, îndreptându-se spre Ungaria. Fiind legitimat, bărbatul nu a putut prezenta nici un document, motiv pentru care a fost condus la sediul sectorului pentru stabilirea identităţii.

« În baza declaraţiilor persoanei în cauză şi a verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea bărbatului, acesta fiind cetăţean din Sudan. Acesta a declarat poliţiştilor de frontieră că intenţiona să treacă ilegal frontiera de stat a României cu Republica Ungară cu scopul de a ajunge în Franţa », se arată în comunicat.

Sudanezului i s-au intocmit actele premergătoare unui dosar penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat a României.

Potrivit aceleiaşi surse, alte două femei au fost prinse marţi dimineaţă, pe sensul de ieşire din ţară, prin Borş, într-un autocar, legitimându-se cu cărţi de identitate româneşti. Observând că pozele nu erau aceleaşi cu persoanele din realitate, poliţiştii de frontieră le-au reţinut. « Persoanele prezentate la controlul de frontieră sunt din Republica Moldova, se numesc S. Rodica şi S. Vera, au vârste de 27 şi respectiv 50 de ani. Totodată s-au găsit asupra acestora paşapoartele moldoveneşti şi s-a stabilit faptul că cele două persoane au intrat legal în Romania prin P.T.F. Albita în această săptămână », se arată în comunicat.

Femeile au declarat că au intrat în posesia cărţilor de identitate false în apropierea Gării de Nord din Bucureşti, unde au fost abordate de doi bărbnaţi care nu s-au recomandat şi care le-au vândut actele false pentru 100 Euro, garantându-le că pot trece frontiera fără probleme. Moldovencelor li s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea.

 
Tag-uri:
frontiera
,ijpf
,migranti

 

Versiune mobil | completa