Pandorum, groaza capata dimensiuni cosmice
500 de ani in viitor, ei sunt captivi intr-o nava spatiala pierduta in cel mai indepartat colt al galaxiei si sunt o prada usoara...
O lovitură îndrăzneaţă
Charles, Roger si George sunt trei paznici de muzeu trecuti de prima tinerete, ale caror lungi plimbari printre valoroasele exponate...
Calificată pentru a 35-a oară în finala Cupei Spaniei, Barcelona va da piept cu Athletic Bilbao şi are şansa să câştige trofeul chiar în curtea rivalilor de la Real Madrid
Serialul "Dr. House" se va încheia în luna aprilie, la sfârşitul celui de-al optulea sezon, au anunţat, miercuri, producătorii show-ului, una dintre cele mai populare producţii de televiziune din ultimii ani.
Avem Guvern: Cabinetul lui Mihai Răzvan Ungureanu a trecut de votul Parlamentului cu 237 de voturi "pentru", patru voturi peste minimul necesar. Au existat două voturi "împotrivă".
Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit de Parlament, prin votul exprimat joi. Ioan Oltean a anunţat că au fost 237 de voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă". "Avem Guvern!", a anunţat Oltean pe holurile Parlamentului. Pentru învestirea Guvernului, erau necesare 232 de voturi "pentru".
Motivul pentru care zebrele au evoluat dungile ce le caracterizează a fost un motiv de dispută între oamenii de ştiinţă vreme de decenii. Acum, o echipă de...
Citeşte tot ...
Serialul "Dr. House" se va încheia în luna aprilie, la sfârşitul celui de-al optulea sezon, au anunţat, miercuri, producătorii show-ului, una dintre cele mai populare producţii de televiziune din ultimii ani.
Mai multe pelicule care s-au remarcat la Festivalul de la Cannes anul acesta vor fi proiectate între 14 şi 20 octombrie la Bucureşti. Proiectul “Les Films de Cannes à Bucarest” se va desfăşura la Cinema Studio şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român.
Nu se putea ca Microsoft să aibă sistemul de stocare în nor SkyDrive, iar Google să stea cu mâinile-n sân. Wall Street Journal ne anunţă că gigantul din spatele motorului de căutare va lansa în curând serviciul Google Drive.
De curând, şi-a lansat un nou single, iar şedinţa foto pentru promovare a fost realizată acolo unde merge frecvent să facă mişcare: la un centru de echitaţie.
Douglas Perrett, in calitate de director de casting, a realizat polaroide in ultimii 10 ani cu unele dintre cele cunoscute modele din lume, fara machiaj, iar acum le-a adunat pe toate intr-o carte, Wild Things. In volum apar de la modelele Victoria’s Secret: Rosie Huntington-Whiteley, Miranda Kerr si Candice Swanepoel pana la cele mai cautate modele ale momentului Joan Smalls, Lindsey Wixson si Abbey Lee Kershaw.
Douglas Perrett, in calitate de director de casting, a realizat polaroide in ultimii 10 ani cu unele dintre cele cunoscute modele din lume, fara machiaj, iar acum le-a adunat pe toate intr-o carte, Wild Things. In volum apar de la modelele Victoria’s Secret: Rosie Huntington-Whiteley, Miranda Kerr si Candice Swanepoel pana la cele mai cautate modele ale momentului Joan Smalls, Lindsey Wixson si Abbey Lee Kershaw.
Desi am ajuns la un stadiu in care sa porti ochelari de vedere
este o fita sau o moda, inca exista persoane care au o retinere
atunci cand vine vorba sa poarte ochelari.
In timp ce barbatii adora sa vada o fata frumoasa cu ochelari,
mintea ducandu-i la fantezii cu secretare, doctorite sau scolarite,
femeile se simt intimidate.
Dar este timpul sa se renunte la inhibitii si toti sa se gandeasca
ca in joc este sanatatea lor.
frumoase oricum,sunt toate femeile! cu ochelari sau nu...ce ne-am face fara ele???
fanul, [ 07.02.2010 - 00:40 ]
mai ales blondele :D
vudu, [ 06.02.2010 - 21:27 ]
incitante sunt toate care au ceva frumos,cu ochelari s-au fara.cred ca modul in care sunt cucerite este incitant si aici nu ma refer la acele pers. de * femenin care ti-o dau pe tava,arta seductiei este cheia placerii care urmeaza.sunt femei frumoase, maritate cu tot felul de natarai, betivani ,imbatraniti prematur,zbarciti din cauza tutunului,femei cu trupuri minunate care stiu sa dea atata satisfactie incat poti simti ca atingi al noualea cer.daca nu credeti incercati si sa nu uitati, aproape toti avem un inceput de cornite.
Vreme rece de 1 Mai. Vezi prognoza meteo
Dupa o sarbatoare a Invierii cu o vreme superba, prognoza arata ca ne asteapta un sfarsit de saptamana ceva mai rece, cu temperaturi...
În timp, fără inhibiţii sau aparent ruşinată, ai conştientizat că relaţiile intime te definesc într-un mod atât de natural, încât e sănătos să vorbeşti despre ele şi să găseşti soluţiile optime pentru armonizarea lor cu sufletul tău.
Cel mai înalt pod din lume, inaugurat în Mexic - VIDEO
Preşedintele Mexicului, Felipe Calderon, a inaugurat cel mai înalt pod din lume. Măsurând 403 metri în înălţime, podul Baluarte traversează o prăpastie adâncă situată în partea de...
gratzy, [ 07.02.2010 - 13:51 ]
fanul, [ 07.02.2010 - 00:40 ]
vudu, [ 06.02.2010 - 21:27 ]