

Vineri seară, Terasa Parc a fost punctul de întâlnire între două tabere considerate de multă lume adverse: bloggeri şi jurnalişti.
La întâlnirea organizată de Alexandru Sereş, fost redactor şef al Jurnalului Bihorean şi actual redactor al Revistei Familia, dar şi blogger (www.alexandruseres.com), nu au răspuns nici prea mulţi bloggeri, nici prea mulţi ziarişti. „Am impresia că bloggerii fug de discuţii serioase, căci la BlogMeet (n.r. întâlniri între bloggeri) tot timpul vine mai multă lume”, a spus Laurenţiu, cunoscut orădenilor pentru blogul www.oradeanul.com.
O nemulţumire a bloggerilor faţă de jurnalişti este faptul că în postarea ştirilor pe ediţia online a ziarelor, dacă preiau o informaţie de pe un blog, jurnaliştii, chiar dacă specifică sursa, nu pun şi un link direct către blogul respectiv. Din argumentele ambelor părţi, bloggerii au tras concluzia că în Oradea nu există, în presa online, editori suficient de bine pregătiţi, în timp ce pe jurnaliştii ce activează de multă vreme în presa scrisă, nu îi interesează prea mult jurnalismul online.
În cadrul aceleiaşi discuţii, ambele „tabere” au căzut de comun acord în ceea ce priveşte diferenţa majoră dintre bloggeri şi jurnalişti: bloggerul se comunică pe sine, jurnaliştii îi comunică pe ceilalţi. Astfel, bloggerii insistă asupra jurnaliştilor să lase deoparte părerile subiective în materialele informative, păreri care, după părerea lor, abundă în presa locală.
Claudia Vidican, redactor la cotidianul de seară Adevărul, le-a recunoscut bloggerilor că de foarte multe ori găseşte o informaţie necesară pe un blog, mai degrabă decât pe un site de informaţii mai avizat, ceea ce a dus la o nouă concluzie: bloggerii îşi doresc credibilitate şi autoritate. „Un jurnalist are autoritate prin instituţia la care lucrează, în timp ce bloggerul nu o are”, a spus Şereş, completat de Liliana Ianculescu (www.lilisor.net), care a subliniat faptul că bloggerii nu au acces la comunicatele de presă pentru că nu au legitimaţie de presă.
O altă întrebare la care au încercat să găsească un răspuns toţi cei prezenţi a fost lansată tot de organizatorul evenimentului – „de ce o muşcăm, şi bloggerii, şi ziariştii?” -, referindu-se la faptul că fiecare dintre ei ajunge să publice şi informaţii eronate. Concluzia la care au ajuns: toţi trebuie să privească mai în serios actul de documentare. „Totuşi, toleranţa în ceea ce priveşte greşelile e mai mare faţă de bloggeri decât faţă de ziarişti”, a concluzionat bloggerul Alin Cristea (www.rotundu.wordpress.com).
Nu în ultimul rând, cei prezenţi au discutat despre calomnie, iar bloggerii au admis că, chiar dacă, din punct de vedere juridic, un blogger e mai dificil de atacat, regula bunului simţ le impune şi lor să evite calomnierea prin materiale publicat online. „Şi bloggerii ar trebui să respecte un cod, unul personal”, a spus Şereş.
Vezi poze de la eveniment în galeria de imagini!
