Cea mai mică notă de la titularizare a luat-o un profesor de sport

Cea mai mică notă de la titularizare a luat-o un profesor de sport

În acest an, 2.911 de profesori s-au înscris pentru un post de titular pe catedrele scoase la concurs, dintre care însă doar 2.247 au participat la examen şi 1.848 au promovat, a anunţat într-o conferinţă de presă inspectorul şcolar general, Dorel Luca.

 

Cei cu note peste 7 sunt invitați să participe la ședința publică pentru repartizarea pe posturile de titulari care va avea loc în perioada 23-27 iunie, iar candidaţii care au obţinut note peste 5 vor putea participa la dezbaterile publice pentru repartizarea pe posturile de suplinitori, care se vor organiza în perioada 27-29 iunie.

 

”Dintre participanții la examene, 1848 au luat note peste 5, procentul de promovabilitate în acest an fiind de 82,24%, mai mare cu 10 procente decât anul trecut. Dintre candidați, 921 (40,98%) au luat note peste 7 iar 929 (41,34%) au luat note între 5 și 6,99”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

 

Față de alți ani, când nu au existat note maxime, la examenul de titularizare organizat săptămâna trecută patru profesori au fost notați cu 10, doi dintre ei fiind candidați pentru un post de titular la catedra de limba engleză, unul la cultură civică și un altul la arte. ”Am avut însă și note mici, sub 5, în cazul a 404 candidați (17,99%). Dintre aceștia, cea mai mică notă a luat-o un candidat care s-a înscris pentru un post de titular la catedra de educație fizică”, a mai spus Dorel Luca.

 

Din cei 2911 concurenți, patru au fost excluși în timpul examenelor pentru fraudă, iar alte două persoane au fost scoase din sală deoarece nu aveau adeverințe că ar fi susținut examenul de licență. ”Nu puteam să îi lăsăm să participe la examen iar ulterior să aflăm că nu au diplomă de licență”, a arătat inspectorul școlar general.

 

 

Versiune mobil | completa