Elevii revin la cursuri miercuri, după vacanţa de Paşte prelungită cu o zi

Elevii revin la cursuri miercuri, după vacanţa de Paşte prelungită cu o zi

Elevii din învăţământul preuniversitar au intrat în 18 aprilie în vacanţa de Paşte şi ar fi trebuit să revină la cursuri marţi, 26 aprilie.

În timpul vacanţei, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a semnat un ordin care prevede că în 26 aprilie nu vor fi ţinute cursuri în învăţământul preuniversitar, astfel că vacanţa de Paşte a elevilor a fost prelungită cu o zi. "Elementele care au condus la fundamentarea deciziei iniţiate de Secretariatul de stat pentru învăţământ preuniversitar sunt legate de concomitenţa Sărbătorilor Pascale în lumea creştină şi de faptul că, în săptămâna de vacanţă care a premers Sfintelor Paşti, un număr mare de elevi a fost angrenat în olimpiadele şcolare pe discipline", arăta MECTS într-un comunicat de presă.

Mai mult, pe MEDIAFAX

 
Tag-uri:
elevi
,scoala
,vacanta

 

Versiune mobil | completa