Învăţământ obligatoriu de 13 ani?

Învăţământ obligatoriu de 13 ani?

Învăţământ general, gratuit şi obligatoriu de 13 ani – aceasta este concluzia primei zile a negocierilor dintre MECI şi sindicatele din Educaţie, pe tema redactării Codului Educaţiei.

 

Ministrul Andronescu ne-a declarat că este „mulţumită” de felul în care au decurs dezbaterile pe noul pachet legislativ pe care ar dori să-l poată finaliza cât mai repede, până în 15 august, dacă s-ar putea.

 

„Am convenit cu sindicaliştii să parcurgem proiectele şi să avem un text coerent, după care să-l invităm şi pe preşedintele comisiei prezidenţiale, pe dl. Miclea, dar şi alţi specialişti să dăm forma finală pachetului”, ne-a declarat d-na ministru, deşi prim-vicepreşedintele FSLI a spus exact contrariul: „D-na ministru ne-a spus că a discutat cu cei doi miniştri şi că li se va transmite ceea ce lucrăm în fiecare zi, până când vor veni şi dânşii la discuţii”.

 

Religia – două variante

 

Dincolo de această codeală în a invita la dezbateri - în sensul luării în discuţie a pachetului propus de Comisia prezidenţială – pe ministrul Miclea, ceea ce au discutat sindicatele şi ministrul înseamnă primele 15 articole ale noii legi.

 

Toată lumea la liceu

 

Generalizarea liceului presupune desfiinţarea şcolilor de arte şi meserii şi transformarea lor în licee tehnologice, dar şi obligativitatea ca toată populaţia să finalizeze, într-o formă sau alta, 13 ani de studii.

 

Clasa pregătitoare va deveni obligatorie, acesteia adăugându-i-se tot în regim de învăţământ obligatoriu, general şi gratuit, cliclul primar (cls. V-IV), ciclul gimnazial (cls. V - VIII) şi ciclul liceal (cls. IX-XII-XIII). În viziunea d-nei Andronescu, cei care nu vor să termine liceul la zi vor fi obligaţi totuşi să facă la alte forme de învăţământ (seral sau fără frecvenţă). Conform reglementărilor internaţionale, la 16 ani, orice individ are dreptul să se încadreze în muncă, ceea ce ar putea fi împiedicat prin obligativitatea de a urma un învăţământ general de 13 ani, până la vârsta de 19 ani.

 

Zilele acestea urmează ca sindicaliştii şi ministerul să lucreze pe proiectele MECI.

 

mai multe despre învăţământul obligatoriu de 13 ani puteţi citi pe www.gandul.info

 

 

Versiune mobil | completa