

Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi, viceprimarul Biro
Rozalia a prezentat situaţia lucrărilor care se desfăşoară în
unităţile de învăţământ, înainte de începerea noului an
şcolar.
Potrivit unei informări transmisă de Primăria Oradea, până în
prezent s-au finalizat lucrări de reparaţii capitale şi investiţii
la 5 unităţi de învăţământ, iar la alte 2 unităţi lucrările sunt în
curs, urmând a fi finalizate până în 13 septembrie.
Lucrări de reparaţii curente s-au finalizat până în prezent la 20
de unităţi, la 9 unităţi lucrările fiind în curs.
Totodată, municipalitatea a alocat sume de bani pentru continuarea
lucrărilor la Campusul şcolar.
"Conform graficului de execuţie a lucrărilor la Campusul şcolar,
până la sfârşitul acestui an, o clădire cu 24 de săli de clasă va
fi ridicată în roşu, montându-se uşile şi geamurile, astfel încât
pe perioada iernii să se poata lucra în interior", a spus
viceprimarul Biro Rozalia în cadrul conferinţei de presă.
Vezi mai multe despre situaţia şcolilor orădene, în galeria
de documente
