Actorul Dick Van Dyke, salvat în ultima clipă din automobilul său cuprins de flăcări pe o autostradă

de Florin Badescu - Mediafax

Foto: AFP//Mediafax (Kevork Djansezian)

Un purtător de cuvânt al Patrulei Autostrăzilor din California a confirmat faptul că actorul american, în vârstă de 87 de ani, se afla la volanul unui automobil Jaguar atunci când acesta a fost cuprins de flăcări, pe autostrada Ventura din Los Angeles, informează Reuters.

Potrivit declaraţiilor actorului, mai mulţi motociclişti s-au oprit pentru a-l ajuta, iar unul dintre ei, care se pare că era pompier profesionist, observând că actorul se afla încă pe scaunul şoferului din automobilul cuprins de flăcări, încercând să telefoneze la serviciile de urgenţă, a decis să îl scoată din automobil ca măsură de precauţie.

"Au crezut că eu leşinasem şi m-au scos din maşină", a relatat Dick Van Dyke într-un interviu acordat site-ului TMZ.com, spunând că, iniţial, nu remarcase faptul că automobilul său începuse să ardă.

"Tocmai începuse să facă un anumit zgomot, iar eu am crezut la început că aveam o pană, atunci a început să iasă fum, iar apoi a ars ca o torţă", a spus actorul. Actorul a precizat că nu a fost rănit şi că a fost scos din automobil "cu mult timp înainte" ca acesta să explodeze.

Totuşi, Dick Van Dyke se consideră norocos că este încă în viaţă.

"Nu doar atât, însă un pompier, o infirmieră şi un poliţist au trecut din întâmplare pe acolo. Cineva are grijă de mine", a spus actorul.

Bob Palmer, agentul său de presă, a spus că automobilul, un model Jaguar nou-nouţ, a fost cuprins de flăcări în mod inexplicabil, după ce Van Dyke a auzit un zgomot neobişnuit în timp ce conducea, fapt care l-a determinat să oprească într-un refugiu de pe autostradă.

Dick Van Dyke, care se afla în drum spre un cabinet stomatologic, a spus după acest incident: "singurul lucru de care mi-e ruşine este faptul că n-am putut să-mi dau seama de ce s-a defectat la maşina aia nenorocită".

Pompierii sosiţi la faţa locului au reuşit să stingă incendiul destul de repede şi au evaluat starea medicală a actorului. Acesta nu a avut nevoie să fie transportat la spital, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Pompieri din Los Angeles.

Actorul s-a întors la reşedinţa sa din Los Angeles.

Dyck Van Dyke, ale cărui aer afabil şi simţ al comediei au făcut ca sitcomul "The Dick Van Dyke Show" să devină unul dintre cele mai populare programe din istoria televiziunii americane, a primit un premiu pentru întreaga carieră, în luna ianuarie, la gala anuală organizată de Sindicatul Actorilor Americani (Screen Actors Guild/ SAG).

Acel sitcom, în care Mary Tyler Moore a jucat rolul soţiei sale, a fost difuzat de CBS între anii 1961 şi 1966 şi a continuat să fie redifuzat după aceea vreme de câteva decenii, de diverse posturi de televiziune. Rolul din acest serial, cel al scenaristului de comedie Rob Petrie, un familist convins, i-a adus lui Dyck Van Dyke trei premii Emmy.

Van Dyke a jucat în musicalurile "Mary Poppins" şi "Chitty Chitty Bang Bang" şi a făcut parte din distribuţia originală a spectacolului de pe Broadway "Bye Bye Birdie", recompensat cu premiul Tonny. Actorul şi-a reluat acest rol de scenă în versiunea cinematografică a spectacolului, lansată în 1963.

Dyck Van Dyke a avut mare succes şi în serialul poliţist "Diagnosis Murder", difuzat între anii 1990 şi 2000.

 

 

Versiune mobil | completa