

Guvernul şi Bechtel vor semna un acord de continuare a
lucrărilor la autostrada Transilvania în Aprilie, iar Executivul va
achita o nouă tranşă din datoria faţă de companie, urmând ca în
2010 să fie finalizaţi circa 20 de kilometri, iar două treimi
dintre angajaţii constructorului să fie păstraţi.
Pentru Bechtel lucrează în prezent 2.300 de angajaţi, ceea ce ar
însemna că doar 700 de angajaţi vor fi disponibilizaţi, nu 1.900,
cum arată notificările de concediere depuse ieri de Bechtel.
Premierul Emil Boc a avut o întâlnire cu reprezentanţii companiei
americane Bechtel şi a anunţat la finalul discuţiei că va semna cu
constructorul un protocol de continuare a lucrărilor în Aprilie,
lună în care va fi achitată şi o nouă tranşă din datoria faţă de
constructor pentru lucrările executate până în prezent. Cuantumul
datoriei statului către compania Bechtel era la începutul anului de
peste 200 milioane de Euro, plus T.V.A.
Bechtel a anunţat tot ieri că intenţionează ca până la finele
acestei săptămâni să acţioneze în instanţă constructorul
autostrăzii Transilvania pentru nerespectarea legii în ceea ce
priveşte procedura de concediere colectivă a angajaţilor. Decizia
vine pe fondul unei notificări trimise de compania Bechtel către
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj
privind disponibilizarea a 1.915 angajaţi de pe şantierul
autostrăzii Transilvania.
"Vom avea în cursul acestei săptămâni o discuţie cu
reprezentanţii Cartel Alfa Cluj şi suntem decişi să acţionăm în
judecată Bechtel pentru mai multe abateri ale companiei de la
respectarea legii. Bechtel nu a respectat procedura de concediere
colectivă şi a redus termenul de la trei luni la două luni şi 10
zile", a declarat Mihai Lup, preşedintele sindicatului
Transilvania al angajaţilor Bechtel.
Citeşte mai multe pe
Ziarul
Financiar
