Boc către Udrea: Dacă staţi să tot negociaţi pentru drumuri, turiştii vor sta mereu în ambuteiaje

Boc către Udrea: Dacă staţi să tot negociaţi pentru drumuri, turiştii vor sta mereu în ambuteiaje

Emil Boc s-a aflat miercuri alături de ministrul Dezvoltării Regionale Elena Udrea şi de ministrul Transporturilor Anca Boagiu în judeţul Constanţa, unde a inspectat stadiul lucrărilor la autostrada Medgidia - Constanţa şi la un drum judeţean care se intersectează cu aceasta.

Premierul a întrebat-o pe Elena Udrea cine plăteşte finanţarea lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean, iar aceasta i-a răspuns că Ministerul Dezvoltării.

"Păi atunci ministerul să-i cheme foarte rapid pe toţi cei autorizaţi, să decidă şi să implementeze. Că dacă staţi să negociaţi tot timpul, nu veţi face niciodată, iar turiştii vor sta întotdeauna în ambuteiaje şi în aglomerări", a spus premierul.

Mai mult, pe MEDIAFAX

 

 

Versiune mobil | completa