Cântecul "Happy Birthday To You", în centrul unui proces legat de drepturile de autor

de Florin Badescu - Mediafax

Foto: Hepta

Compania Good Morning To You Productions Corp. a cerut unui tribunal federal american ca "Happy Birthday To You" să fie inclus în domeniul public şi ca Warner/Chappel Music Inc., divizia editorial-muzicală a grupului Warner Music, să returneze "milioanele de dolari obţinute din taxele ilegale" pe care le-a colectat de-a lungul anilor pentru reproducerea şi interpretarea în public a acestui cântec.

"La peste 120 de ani după ce melodia pe care se cântă «Happy Birthday To You» a fost lansată pentru prima dată, Warner/Chappell insistă cu curaj, dar în mod eronat şi ilegal, spunând că deţine drepturile de autor asupra cântecului «Happy Birthday To You»", se afirmă în documentele acuzării.

Reprezentanţii companiei Warner/Chappell nu şi-au exprimat punctul de vedere până la ora publicării acestor informaţii.

Reclamantul din acest proces este Good Morning To You Productions Corp., o companie din New York care realizează un documentar despre acest cântec. Riscând o amendă de 150.000 de dolari dacă ar fi inclus "Happy Birthday To You" în filmul ei, fără permisiunea grupului Warner, compania newyorkeză spune că a plătit în luna martie o licenţă de 1.500 de dolari pentru a putea să utilizeze acest cântec.

Warner/Chappell a colectat cel puţin 2 milioane de dolari în fiecare an din licenţele încasate pentru această compoziţie muzicală.

Cântecul a fost lansat în premieră în 1893 sub titlul "Good Morning To All" şi a fost compus de surorile Patty şi Mildred Hill, afirmă reclamantul. Publicul a început să cânte versurile din "Happy Birthday To You" la puţin timp după aceea.

Compania Warner/Chappell susţine că deţine drepturile de autor pe care le-a achiziţionat în 1988 de la Birch Tree Ltd., o companie înfiinţată de Clayton Summy.

Clayton Summy a înregistrat drepturile de autor asupra piesei "Good Morning To All" în anul 1935.

Robert Brauneis, profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii George Washington, spune că a căutat, pe întreg teritoriul american, dovezi despre existenţa unor drepturi de autor asupra unei combinaţii dintre melodia din "Good Morning To All" şi versurile din "Happy Birthday To You", pentru un articol de-al său publicat în 2009, dar nu a găsit nicio dovadă.

Mai mulţi investitori avându-l în frunte pe Edgar Bronfman Jr. au cumpărat Warner Music Group de la Time Warner Inc. în anul 2004 şi au vândut acest gigant muzical actualului său proprietar, Access Industries, în 2011.

Cântecul original "Happy Birthday To You" a fost compus în secolul al XIX-lea de două surori din statul american Kentucky. Intitulat iniţial "Good morning to all", refrenul conţinea doar cinci note. În 1935, un editor muzical a decis să protejeze legal această piesă muzicală. A operat o uşoară modificare, adăugând partiturii o a şasea notă, iar apoi a obţinut licenţa pentru drepturile de autor. În 1988 grupul Warner, un gigant din industria muzicală, a achiziţionat refrenul "Happy Birthday To You" şi este de atunci unicul posesor al drepturilor de exploatare comercială a refrenului.

 

 

Versiune mobil | completa