IURIE DARIE, internat de urgenţă la Spitalul Floreasca. Actorul a LEŞINAT PE STRADĂ

IURIE DARIE, internat de urgenţă la Spitalul Floreasca. Actorul a LEŞINAT PE STRADĂ

Actorul Iurie Darie a fost internat de urgenţă, în urmă cu puţin timp, la Spitalul Floreasca din Capitală. Dr. Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, spune că actorul se află în prezent la secţia de primiri urgenţe din cadrul spitalului. "Actorul se află de 10 minute la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). A leşinat pe stradă, iar medicii îi fac investigaţii pentru a vedea ce a cauzat această pierdere de cunoştinţă. În momentul de faţă este conştient, vă vom spune mai multe după ce investigaţiile vor fi finalizate", a declarat pentru gândul Bogdan Opriţa. Actorul, în vârstă de 81 de ani, a mai fost internat de trei ori, de la începutul acestui an, tot la Floreasca.

 

 

Versiune mobil | completa