Amor de Bihor

Amor de Bihor

Câţi dintre noi nu visează ca într-o bună zi să găsească iubirea adevărată? Acel sentiment care îţi dă fluturaşi în stomac şi senzaţia că nu poţi respira decât cu celălalt alături, omul cu care să-ţi faci o familie şi să trăieşti fericit până în adânci bătrâneţi?

 

Pentru unii, pare un simplu scenariu de film siropos, pentru alţii a fost şi este chiar o realitate. Poveşti cu tâlc există, iar BIHOREANUL a strâns câteva dintre ele...

 

Dragoste şi căsnicie

 

A început într-o zi de toamnă, în anul 1865. Contele Stuart, descendent al familiei regale din Scoţia, aflat în slujba Vienei şi aghiotant al arhiducelui Albrecht, venise în Bihor la vânătoare de urşi. S-a rătăcit în zona satului Vintere şi voia să se întoarcă spre casă când preotul Gale, din Valea Mare de Codru, comuna Holod, şi fiica lui, l-au întâmpinat cu pâine şi cu sare.

 

Elisabeta (foto) era o tânără potrivită de stat, brunetă, gingaşă, cu pielea albă ca laptele, cu straie frumoase şi mărgele împletite cu aur. Vorbea patru limbi străine: maghiară, germană, franceză şi latină, şi i-a căzut dragă contelui. Nici el nu i-a fost indiferent fetei. Dacă iniţial l-a privit bănuitoare, încet, Elisabeta s-a lăsat cucerită de şarmul nobilului june.

 

Însă preotul şi soţia lui îşi doreau pentru fata lor un om pe măsură. Orfan fiind, contele n-avea avere, aşa că părinţii au dat-o pe Elisabeta după un grec, un comerciant bogat pe nume Tachi, din Salonta, care era şi consilier local. Betei, cum o alintau cunoscuţii, nu-i plăcea de el, pentru că era rău şi beţiv. În plus, inima ei era la Stuart, cu care înfiripase şi o idilă în secret.

 

Bătaie soră cu moartea

 

Tachi a aflat însă, şi a bătut-o pe femeie până aproape a lăsat-o fără suflare. Şi-a revenit după câteva săptămâni, când, refugiată la părinţi, Beta a divorţat de grec şi s-a logodit cu Stuart. Îşi făcuseră planuri că vor avea copii şi vor duce o viaţă frumoasă împreună. Fericit, contele s-a dus la Viena, să ceară un grad mai mare de la Curte, ca să-şi poată întreţine familia.

 

Nici n-a ajuns bine, însă, că a primit un mesaj covârşitor: starea de sănătate a Betei se înrăutăţise! Tânărul s-a întors imediat la Valea Mare, dar era prea târziu. Când a ajuns, chipul iubitei era încadrat de două lumânări, iar la căpătâi stăteau bocitoarele. Beta murise la doar 28 de ani. Stuart nu s-a despărţit de ea până când a dispărut sub pământ. I-a făcut şi o cruce, apoi s-a dus, supărat, la război şi nimeni n-a mai auzit nimic de el...

 

Ani de student

 

O altă poveste frumoasă, petrecută un secol mai târziu şi surprinsă în cartea “Dascăli din Bihor” a scriitorului Ioan Bradu, îi are ca eroi pe cei mai buni profesori de matematică pe care i-a dat Bihorul. Ştefan Musta s-a născut în 1903, în Iugoslavia, a făcut liceul la Timişoara şi, la îndemnul celebrului matematician Nicolae Abramescu, a dat admitere la Facultatea de Matematică din oraşul de pe Bega.

 

“Ştefan era un student eminent”, povesteşte omul de cultură Mircea Bradu (foto), fiul autorului cărţii. “La un curs, Abramescu i-a spus: “Cu atâta matematică cât ştii, ţi-ai putea calcula şi destinul”. Elena Olaru, o tânără din comuna bihoreană Sititelec, colegă cu el, l-a întrebat care e formula vieţii lui. “Am o necunoscută din cauza căreia n-o pot calcula””, i-a răspuns studentul. Şi atunci au legat o prietenie care a ţinut toată facultatea”...

 

Ecuaţia perfectă

 

Între timp, Elena a ajuns profesoară la Şcoala Oltea Doamna din Oradea. Frumoasă şi foarte deşteaptă, era mândria şcolii. Ştefan urma să meargă cu bursă la Roma. S-a răzgândit, însă, şi a obţinut o detaşare la Şcoala Superioară de Comerţ de la Oradea. Nu-i de mirare, deci, că într-o bună zi Elena s-a trezit cu el la uşă. “”Ştiu formula vieţii mele”, i-a zis. “Ai găsit necunoscuta?”, l-a întrebat ea. Iar el a scos din buzunare o cutiuţă în formă de inimă, cu două verighete. Şi s-au căsătorit”, spune Mircea Bradu.

 

Cei doi s-au mutat la Beiuş. Elena profesoară la Liceul de Fete, iar Ştefan la Samuil Vulcan. Erau atât de pasionaţi de matematică încât au înfiinţat “Societatea de matematică”, un fel de club unde elevii aprofundau materia. De sub aripa lor au ieşit nume sonore ca academicianul Mircea Maliţa, fost ambasador, ministru de Externe şi al Învăţământului, sau Ioan Anton, vicepreşedintele Academiei Române.

 

“După pensionare, doamna i-a scris pe un bilet soţului ei: “Dacă ar fi să reîncep viaţa de la capăt, două lucruri le-aş repeta fără ezitare: să mă fac profesor de matematică, iar cel de-al doilea să fiu necunoscuta din formula colegului meu de facultate, Ştefan Musta””, îşi aminteşte Bradu.

 

Dragoste cu năbădăi

 

Însăşi povestea lui Mircea Bradu este una cu năbădăi. Căsătorit cu îndrăgita interpretă de muzică populară Florica Bradu (foto), dramaturgul îşi aminteşte, zâmbind ghiduş, de bruneta care l-a “răpit” în tinereţe.

 

Tatăl lui, pe atunci şef la Comitetul de Cultură, o observase pe tânără la mai multe concerte de muzică populară, la Sebeş. “Eu eram inspector, aveam vreo 28 de ani, şi tocmai ne pregăteam să susţinem “Dialog la distanţă”, un fel de concurs între oraşe, unde tata a adus-o să cânte. Pentru că a fost totul pe fugă, a cazat-o la noi. Când a intrat în camera mea, în seara aceea am confundat-o cu o verişoară care tot venea pe la noi, că-i plăcea s-o plimbe tata cu maşina, şi am întrebat-o: “Tu ce dracu’ cauţi aici?”. Când mi-am dat seama că nu e ea, i-am zis să se aşeze pe scaunul de la birou. Florica avea vreo 23 de ani. Voiam să-i văd picioarele. Era foarte frumoasă. Brunetă, cu talie, cu forme...”, povesteşte Mircea, zâmbind ştrengăreşte.

 

Ginerică

 

N-au trecut două săptămâni şi tânărul june s-a dus la părinţii fetei, în Arad, şi a cerut-o de nevastă. Scriitorul râde amintindu-şi că la început oamenii nu l-au vrut, spunând că o va “deturna” de la cariera de profesoară. “Până la urmă le-am devenit drag…”.

 

O amintire specială e din ziua în care, prieten fiind cu soţia lui Octavian Goga, Veturia, orădeanul s-a dus să i-o prezinte pe Florica. Doamna Goga avea o rochie de bal pe care o ţinea foarte atent, să nu se distrugă, pe un cufăr, sub o sticlă. Mai demult îi spusese lui Mircea că atunci când îşi va găsi aleasa, i-o va da s-o îmbrace. “Înainte de căsătoria cu Florica, m-am dus la ea. Rochia a fost foarte strânsă în talie şi nu credeam că va intra în ea. Dar i-a venit perfect. Veturia era numită “Privighetoarea României”, cânta Wagner superb. Şi a zis că fata care o va purta va fi la fel”, povesteşte Bradu.

 

Aşa s-a şi întâmplat. După căsătorie, cariera soţiei a înflorit, devenind una dintre “Floricile” celebre ale Bihorului. Nu o dată Bradu a fost gelos pe succesul ei. Elocvent e episodul când Florica, pe atunci mamă a două fetiţe, urmând ca a treia să sosească mai târziu, a câştigat concursul Miss Primavera Europa, din Italia, destinat tinerelor nemăritate. “Nu trebuia să se ştie că e măritată şi că are şi copii, aşa că eu eram “fratello”. Numai noi, trupa, ştiam adevărul. Un arhitect s-a îndrăgostit de ea atunci. Muream de gelozie”, spune dramaturgul.

 

Căsnicia lor a rezistat 13 ani şi chiar dacă acum nu mai sunt împreună îi leagă o prietenie profundă… “Ne înţelegem chiar mai bine decât înainte…”, zice Bradu.

 

Dragoste de actor

 

O altă poveste celebră a fost cea a actorului Florin Piersic cu actriţa orădeană Anna Szeles (foto). Născută în 1942, blonda cu lipici la bărbaţi a absolvit Academia de Teatru şi Film din Târgu Mureş, iar din 1965 a lucrat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Pe Florin l-a întâlnit în ‘76, după ce actorul o invitase la un spectacol. “Regizorul Francisc Munteanu mi-a spus să nu mă duc, avertizându-mă că mă voi îndrăgosti de Piersic. Aveam 23 de ani şi m-am dus, dar n-am făcut nimic”, mărturisea Anna.

 

Tot n-a scăpat. Nouă ani mai târziu, pe când el avea 38 de ani şi era proaspăt divorţat, Anna şi Florin s-au căsătorit. Cariera le-a dat însă de furcă. El actor la Bucureşti, ea la Cluj, cei doi trăiau ca nişte amanţi, făceau naveta pentru a se întâlni. Au fost împreună 15 ani, după care, în 1989, Anna s-a mutat la Budapesta cu fiul lor, Daniel. Totuşi, au rămas “legaţi”.

 

“Durere mare când ne-am despărţit. Îmi dă telefon de la Budapesta şi-mi zice: “Florin dragă, să-mi aduci, te rog, patul”. Eu ce să fac? Iau patul, îl pun pe maşină, care era mai mică şi-i atârnau picioarele în faţa şi în spatele maşinii, şi mă prezint cu el la Borş. Când mă văd vameşii, zic : “Ce-i asta?”. Eu ce să le spun? “Merg să mă văd cu nevastă-mea şi n-am inspiraţie decât cu el””, a povestit amuzat actorul anul trecut, când a fost numit cetăţean de onoare al Oradiei. “Era frumoasă ca o zână. Dacă toată Oradea zicea “nu”, eu tot o luam de nevastă”, zicea Piersic, cu umor.

 

Iubire celebră

 

Celebrul antrenor Emerich Jenei, orădeanul care a adus fotbalului românesc unicul trofeu european, este protagonistul altor două poveşti de iubire.

 

În urmă cu aproape jumătate de secol, el şi îndrăgita actriţă Vasilica Tastaman (foto) formau unul dintre cele mai în vogă cupluri ale României. Era fotbalist la Steaua, iar ea una din cele mai bune actriţe. “Fiind ahtiat după teatru, îmi plăceau actriţele. S-a legat o prietenie între noi şi am luat-o de nevastă”, mărturiseşte Jenei pentru BIHOREANUL. Cei doi erau atât de populari încât regizorii i-au vrut să joace şi o piesă de teatru împreună. “Am refuzat, pentru că era mult mai uşor să joc în faţa a 100.000 de oameni decât să spun o replică în faţa a 200. Tocmai pentru că e mult mai profund...”, recunoaşte fostul antrenor.

 

Cât timp Jenei a jucat în Turcia, Vasilica a fugit în Suedia, împreună cu copilul lor, Călin. Dar nici Emerich n-a stat. În străinătate a cunoscut-o pe Ileana Gyulai, o tânără sportivă care participa la Campionatul Mondial de scrimă, şi care avea să-i devină a doua soţie. Tânăra avea un palmares bogat: campioană mondială o dată, de cinci ori campioană europeană şi de două ori a doua la Jocurile Olimpice.

 

Căsătorie “interzisă”

 

Deşi în comunism era interzis, calvinişti de religie, cei doi s-au căsătorit în biserică. “Eu eram colonel în Armată şi am riscat, pentru că atunci calvinismul nu era acceptat. Şi pe fetiţa noastră am botezat-o în singura biserică reformată din Bucureşti. Dar n-am suferit repercusiuni, pentru că personalităţile noastre au fost mai puternice decât comuniştii”, îşi aminteşte fostul antrenor.

 

Nea Imi se mândreşte şi azi cu soţia şi spune că, dacă ar fi continuat scrima, ar fi fost mai celebră decât el. Dar Ileana a renunţat la sport pentru a se dedica familiei. Şi-a urmat peste tot soţul şi chiar a acceptat-o în familie şi pe fosta lui soţie. Când a murit Vasilica Tastaman, trupul ei i-a fost înmormântat în cavoul familiei, de la Oradea, chiar la iniţiativa Ilenei...

 

Deşi au trecut 39 de ani de la căsătorie, în fiecare duminică, Imi, cum îl alintă doamna Jenei pe soţul lei, îi oferă acesteia un buchet de flori. “Cinci garoafe: patru roşii şi una albă, simbol al dragostei pe care i-o port. Fără ea n-aş fi fost campion”, conchide fostul antrenor. Fericit că şi-a găsit “coechipierul” perfect…

 



IUBĂREŢUL
Un trecut glorios

 

Şi în jurul actorului Adrian Pintea s-au urzit poveşti de dragoste spumoase. Născut în Beiuş şi absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, Pintea era foarte iubit de femei. Una dintre ele a fost actriţa Irina Petrescu, cu 13 ani mai vârstnică, despre care se spunea că îi era ca o mamă. După separarea lor, în 1984, Pintea s-a căsătorit cu Silvia Mihaela, dar şi de ea a divorţat. În 1993, asistent universitar fiind, a trăit o poveste cu o liceană îndrăgostită nebuneşte de el.

 

Ultima lui dragoste a fost Lavinia Tatomir, care l-a iubit din prima clipă. S-au cunoscut în 1997, pe când el avea 43 de ani, iar ea doar 17, dar era renumită pentru capacităţile sale de vindecare paranormale. Adrian se pregătea pentru piesa Hamlet, iar cu câteva zile înainte de premieră a rămas fără voce. Disperat că ratează rolul vieţii, a mers să se trateze neconvenţional, la Lavinia. Cei doi semănau izbitor, drept pentru care apropiaţii spuneau că sunt sortiţi unul altuia.

 

La început, Lavinia i se adresa cu "domnule Pintea", dar în taină îl iubea. Când a cerut-o de soţie i s-a părut o glumă, dar s-au căsătorit de Crăciun, în anul 2000. El s-a stins în iulie 2007, din cauza unei ciroze, şi n-a mai apucat să-i ofere Laviniei copilul pe care şi-l doreau. Acum, văduva e în proces cu tatăl şi sora actorului, pentru că nu se înţeleg în privinţa moştenirii.

 

 

Versiune mobil | completa