Baltă de interese

37  0  0  0 

PĂRĂSEALĂ. Deşi Primăria cere pe el aproape 5 milioane de euro, Ştrandul Venus a ajuns o ruină în care domneşte delăsarea

O cazemată de beton din anii comunismului, cu garduri şi geamuri sparte, flancată de fierătanii ruginite pe post de tarabe. Înăuntru, maldăre de mizerie, buruieni, bazine crăpate şi, din loc în loc, chioşcurile de alimentaţie publică ale mahărilor care controlează de două decenii tot ce mişcă în Sânmartin.

Aşa arată Ştrandul Venus din Băile 1 Mai, “obiectiv de agrement” pe care Primăria l-a închiriat timp de 10 ani, din care 7 în mod ilegal, pe bani de nimic, firmei deţinute de un fost consilier, de actualul primar şi de fosta secretară a Consiliului Local. Acum, “obiectivul” a fost scos la licitaţie de Primărie, pentru a plăti apa furată, ani în şir, de la Compania de Apă Oradea şi furnizată pauşal pensiunilor pe care le deţin mai-marii oraşului şi ai comunei.

BIHOREANUL a aflat, însă, că tentativa de vânzare nu e altceva decât praf în ochii lumii şi, foarte probabil, scânteia unui nou tun dat bugetului comunei. Motivul? Preţul e umflat, iar cine ar da, totuşi, aproape 5 milioane de euro pe ştrand s-ar trezi că nu poate câştiga bani decât pe biletele de intrare, căci comerţul în incintă şi l-au rezervat primarul şi asociaţii lui.

Perlă ciobită

Deşi odinioară era fala staţiunii, Ştrandul Venus, aflat în proprietarea Consiliului Local Sânmartin, ajunsese la sfârşitul anilor ’90 sub pragul profitabilităţii. Pretext numai bun pentru a fi scos la mezat, pe mărunţiş, astfel încât pe el să pună mâna ”cine trebuie”. După o încercare eşuată de a-l mărita fără o evaluare corectă, aleşii comunei i-au găsit în 1998 un naş: firma Opricor SRL, condusă de Gheorghe Opriş, fostul director al Hotelului Internaţional din Băile Felix.

În luna martie a acelui an, Consiliul Local şi Opricor au încheiat un contract de asociere în participaţiune, prin care, în esenţă, Primăria dădea firmei dreptul să administreze cele peste 4 hectare din Ştrandul Venus, cu tot ce era în incinta acestuia, cerând în schimb o redevenţă de 10% din profiturile realizate, dar nu mai puţin de 21.050 de dolari pe an.

Pariu pe pagubă

Deşi în aparenţă aleşii comunei făcuseră un târg bun, prevederile contractului au fost exclusiv în favoarea Opricor şi în dauna comunei. Astfel, deşi actul a fost încheiat ”pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii cu cel mult 2 ani”, adică până maximum în 2002, el a fost menţinut până în 2008. Firma Opricor nu a fost obligată la nicio investiţie în modernizarea ştrandului, singurele îndatoriri fiindu-i puse la modul general: ”să asigure funcţionarea spaţiilor”, ”să asigure personalul necesar bunei desfăşurări a activităţii”, ”să asigure buna funcţionare a sistemului financiar-contabil”.

Chiar şi această din urmă prevedere a fost, însă, la mişto, întrucât actul prevede că ”evidenţa financiar-contabilă se va ţine în exclusivitate de către SC Opricor SRL”. Or, astfel, Primăria îşi anula, practic, dreptul de a şti ce profit face firma de pe urma ştrandului şi spunea adio celor 10% din câştiguri...

Zeciuială înjumătăţită

În ce priveşte suma cuvenită comunei din partea Opricor, BIHOREANUL a aflat că niciodată firma nu a achitat cele 10 procente, ba nici măcar limita minimă de 21.050 de dolari. Pretexte s-au găsit în fiecare an: calamităţi naturale (!), lipsa turiştilor, tăierea apei de către SCT Felix (firmă împroprietărită pe izvoarele de apă termală din Felix şi 1 Mai), precum şi investiţiile făcute de Opricor. Asta chit că, aşa şleampăt cum e, contractul nu permite în nicio situaţie reducerea redevenţei, adică scăderea din suma datorată de firmă Consiliului Local a banilor cheltuiţi pentru diverse lucrări.

Deşi BIHOREANUL a cerut Primăriei bilanţurile anuale şi situaţia încasărilor Primăriei de la Opricor, primarul Lucian Popuş (foto) a furnizat doar datele aferente ultimilor doi ani. Conform acesteia, în 2008 comuna a primit cea mai mare sumă: 55.757 lei, aproximativ 24.000 de dolari, dar nu într-o singură tranşă, cum stipula contractul, ci în trei rate. Iar înainte, în 2007, Opricor a achitat doar 24.000 de lei, adică o treime din suma minimă.

Pe interese

Că primarul Popuş nu avea interesul să se afle adevărul întreg e de înţeles. Asta fiindcă în 1998, când s-a încheiat contractul dintre Opricor şi Consiliul Local, era în acelaşi timp şi consilier local, şi unul din cei trei acţionari ai firmei. Altfel spus, el a centrat, el a marcat…

”Am ieşit din firmă în 2001, după ce a apărut legea incompatibilităţilor, prin care consilierilor locali li se interzicea să facă afaceri cu consiliile”, spune Popuş. Uitând să menţioneze, însă, două amănunte: că acţiunile şi le-a încredinţat unui prieten, Aurel Cuc, şi că în incinta ştrandului a rămas el însuşi proprietar pe un chioşc de 170 de metri pătraţi, pentru al cărui teren plăteşte chirie Primăriei conduse tot de el. În condiţiile în care Popuş nu vorbeşte despre chirie, suma nu poate fi, evident, decât simbolică.

Eu centrez, eu marchez

Popuş nu a fost însă singurul fruntaş al comunei care a stors banul public. Pe lângă el şi Opriş, din acţionariatul Opricor a mai făcut parte la data încheierii actului şi o septuagenară, Matiţa Rafila, nimeni alta decât mama secretarei de atunci a Consiliului Local, Livia Bara (foto). Cea devenită faimoasă pentru învârtelile imobiliare din Sânmartin, obligată în 2006 de fostul prefect Ilie Bolojan să demisioneze şi cercetată şi în prezent de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor.

Deşi Bara, ca funcţionar public, se afla în flagrant conflict de interese, tocmai ea a asigurat reuşita căpuşării Ştrandului Venus, fără a se da în lături, pentru aceasta, de la nicio ilegalitate. Că lucrurile stau aşa o dovedeşte şi felul în care a obţinut prima prelungire a contractului dintre Opricor şi Consiliul Local.

Bătut la ordin

Manevrele Liviei Bara au fost descrise, la momentul respectiv, de primarul comunei din anii 2000-2004, Dorel Crăciun (foto), într-o plângere adresată procurorului general al României, după ce fusese bătut, chiar în faţa Primăriei, tocmai pentru că nu era de acord cu învârtelile. ”În data de 3 iulie 2000, învinuita Bara Livia a obligat funcţionara de la Registratură să înregistreze actul de prelungire a contractului, acesta urmând să apară ca fiind înregistrat înainte, pe 30 iunie. Motivul înregistrării frauduloase era că la 1 iulie 2000 subsemnatul am fost investit primar, iar învinuita ştia că voi refuza semnarea actului, întrucât l-am considerat şi îl consider păgubos pentru comună. Astfel, prelungirea a fost semnată de viceprimar, deşi acesta nu avea asemenea atribuţii”.

Chiar dacă adjunctul de atunci al şefului Poliţiei Bihor, Teodor Popa, spusese la o televiziune locală că ştie cine a comandat atentatul împotriva lui Crăciun, Parchetul nu a început urmărirea penală împotriva Liviei Bara, pentru instigare la omuciderec şi nici pentru falsificarea actelor.

După Crăciun, primar a ajuns Lucian Popuş, care a iniţiat prelungirea contractului, prin repetate acte adiţionale, până în 2008. Ilegal, pe de o parte întrucât prelungirea se putea face doar până cel mult în 2002, iar pe de alta deoarece hotărârile de Consiliu pe care s-a bazat nu au fost adoptate cu votul a două treimi din totalul consilierilor, cum cerea Legea administraţiei publice locale.

”O să-ţi pară rău!”

Pentru a-l lăsa pe el însuşi să explice secretul afacerii derulate în ultimii 7 ani în ilegalitate, BIHOREANUL l-a contactat pe administratorul Opricor, Gheorghe Opriş. La întâlnirea cu reporterii, acesta s-a prezentat însă şi cu asociatul-cheie, Ioan Bara, soţul fostei secretare, fost, şi el, consilier local.

Dacă Opriş a încercat să explice reţeta prin faptul că, pur şi simplu, ”aşa se făceau lucrurile pe atunci” şi a confirmat informaţiile deţinute de reporteri, inclusiv tertipurile prin care a obţinut reducerea redevenţelor către bugetul comunei, în schimb Bara a fost de o violenţă tipică pentru un mardeiaş de stradă. ”Bă’, da’ ce ai tu cu familia mea? De ce te bagi, că asta-i o afacere privată? Eşti prea mic pentru aşa ceva! Te iau de barbă! O să-ţi pară rău! Nu te ameninţ, da’ te previn să ai grijă ce scrii şi ce scrii!”, au fost ameninţările servite în loc de explicaţii...

Singura precizare pe care a făcut-o, iar după două zile a reluat-o şi într-un ”Drept la replică” adresat redacţiei BIHOREANULUI (înainte de apariţia articolului!) a fost că la data încheierii contractului el nu era asociat în Opricor. Ceea ce, cum am arătat, nici nu era nevoie, de vreme ce avea ca paravan pe propria soacră, o ”întreprinzătoare” trecută atunci de 70 de ani…

Călare pe situaţie

Mai la obiect a fost Gheorghe Opriş, care a afirmat că a încercat în trecut să cumpere cu totul Ştrandul Venus, dar fără succes. ”Am vrut să mă folosesc de legea ce permitea chiriaşilor din spaţiile comerciale să le cumpere, dar am fost refuzat. Fostul primar Dorel Crăciun a invocat că ştrandul era un obiectiv din patrimoniul comunei, nu spaţiu comercial, iar noi nu eram chiriaşi, fiindcă nu aveam contract de închiriere, ci de asociere în participaţiune”, a spus Opriş.

Acum, că ştrandul se scoate la licitaţie, foşti consilieri-afacerişti numai sunt interesaţi. Ambii afirmă că preţul de pornire, de 4,75 milioane de euro, este exagerat. Culmea, au şi argumente. ”Comerţul din ştrand e al nostru”, a punctat Bara cu satisfacţie, menţionând că nu doar Popuş, ci şi el şi Opriş deţin chioşcuri în incintă, şi asta direct, în nume personal, separat de contractul dintre firmă şi Primărie. În fond, are dreptate: ”Fără noi, cine o să cumpere ştrandul, n-o să câştige decât bani din biletele de intrare. Cumpără un cal mort...”

Aşa că nu-i greu de ghicit ce se poate întâmpla mai departe: cum nimeni nu va da atâţia bani pe Ştrandul Venus, fiindcă nu va scoate profit în aceste condiţii, preţul o să tot coboare. Până o să devină accesibil şi celor care l-au stors atâta amar de vreme…

APA SÂMBETEI
Sărăcie pentru bogăţie

Vânzarea Ştrandului Venus a fost decisă de Consiliul Local Sânmartin pe 22 ianuarie 2009, la propunerea primarului Lucian Popuş, ca ultimă soluţie pentru a face rost de banii datoraţi Companiei de Apă Oradea de Secţia de Gospodărire Comunală şi Locativă (SGCL). Asta după ce Primăria a vândut ani în şir terenuri valoroase pe nimic, şi tot pe mărunţiş a măritat, chiar anul trecut, şi pădurea cu fostele depozite militare dinspre Hidişel, în beneficiul deputatului PDL Ştefan Seremi. Datoriile Sânmartinului faţă de CAO însumează acum peste 5 milioane de lei, după ce în anul 2007, când erau şi mai mari, Guvernul le-a plătit integral.

Cu trei ani în urmă, BIHOREANUL dezvăluia felul în care şefii SGCL Sânmartin îi puneau pe muncitori să lucreze pe gratis la Ştrandul Venus, “în ajutorul domnilor consilieri”, dar mai şi furniza apă pentru acest ştrand, ca şi pentru pensiunile altor consilieri, fără a măsura şi factura consumurile. Numai în perioada ianuarie 2005–ianuarie 2006, de pildă, adică pe un an întreg, Ştrandul Venus a fost trecut cu un consum de apă egal cu zero, iar la hoteluri din Felix precum Someşul, Mureşul, Poieniţa, Unirea şi Crişana se facturau între 2 şi 8 metri cubi de apă pe lună. Cât pentru un apartament de bloc…

Vezi cum a ajuns ștrandul Venus, în galeria de imagini!