Emoţii, fast, grandoare şi evident, mulţi bani, sâmbăta trecută la Hotelul President, pus la marele pavoaz pentru a găzdui nunta unicei fiice a europarlamentarului Petru Filip.
Roxana Filip s-a căsătorit cu alesul inimii sale, avocatul bucureştean Tudor Codiţă, şi el fiu al unei personalităţi de vârf din politica românească, generalul şi comentatorul Cornel Codiţă. Cununia religioasă a fost oficiată de însuşi Prea-Sfinţitul Virgil Bercea, în cadrul unei ceremonii restrânse la care au participat rude şi prieteni apropiaţi ai celor două familii.
O iubire statornică
Roxana l-a cunoscut pe Tudor, fiul generalului Cornel Codiţă, fondator şi decan al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, în anul 2000, pe vremea când acesta învăţa la Facultatea de Drept a Universităţii Oradea. Tânărul s-a remarcat şi în plan politic, deţinând şefia Organizaţiei de Tineret a PD Oradea, aşa că nu e de mirare că drumurile celor doi s-au întretăiat. “Aveau mulţi prieteni comuni. S-au cunoscut, s-au plăcut şi au rămas împreună. Relaţia lor durează de opt ani şi mă bucur că au decis să se căsătorească”, a povestit BIHOREANULUI Petru Filip.
Relaţia celor doi s-a cimentat în timp, poate şi pentru că amândoi lucrează departe de casă, în Germania. Acolo unde Roxana a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Ingolstadt, pentru a ajunge acum asistent universitar la Munchen. Tudor, care a beneficiat şi el de o bursă a Guvernului României la Ingolstadt, îşi face ucenicia la o mare casă de avocatură. “Amândoi au evoluat în viaţă prin propriile lor puteri”, îşi laudă copiii socrul mic.
Că Tudor a reuşit să-şi cucerească nu doar proaspăta sa soţie, ci şi pe socri, se vede din prima. Deşi cunoscut ca o persoană exigentă şi deseori dificilă, Petru Filip nu are decât cuvinte de laudă despre ginerele său. “E un băiat foarte bine educat şi serios, de multe ori poate prea serios pentru vârsta lui. Dar important nu e cum ne înţelegem noi cu el, ci cum se înţeleg ei”, s-a confesat Filip.
O ceremonie discretă
Căsătoria civilă a celor doi tineri a avut loc în urmă cu două săptămâni la Bucureşti, însă cea religioasă şi petrecerea s-au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, la Oradea. Roxana şi Tudor au fost cununaţi sâmbătă, la ora 16, la Biserica Greco-Catolică Sfântul Nicolae, de un sobor în fruntea căruia s-a aflat însuşi episcopul Virgil Bercea.
Emoţionată, mireasa, îmbrăcată într-o rochie simplă şi foarte elegantă, fără înflorituri, danteluţe şi paiete, cu un voal scurt şi un buchet de trandafiri şi orhidee, a păşit în biserică la braţul tatălui ei. Înaintea sa, domnişoarele de onoare i-au presărat petale de trandafiri albi şi roşii până în faţa altarului, unde a fost preluată de viitorul ei soţ şi de naşul de cununie, comisarul Adrian Bucur, adjunctul şefului Poliţiei municipiului Oradea. Cel care, la vremea sa, fusese şi el năşit de doctoriţa Valeria Filip şi de soţul ei, Petru Filip, pe atunci primarul oraşului.
Serviciul religios a fost discret, cu participarea a doar 50-60 de persoane. Rude, prieteni, foşti colegi de facultate ai mirilor, oameni de afaceri, dar şi foşti subalterni şi actuali ai lui Filip din Primărie şi PD-L.
Nuntă “Prezidenţială”
Seara, cercul celor care au vrut să împărtăşească bucuria familiei Filip s-a lărgit. La petrecerea de la Hotelul President din Felix au fost invitate, după spusele fostului primar, cam 300 de persoane, din aceeaşi categorie: rude, prieteni, oameni de afaceri şi, evident, colegi de partid ai europarlamentarului orădean.
Pentru a evita orice incidente nedorite, Filip a angajat chiar şi o firmă de pază, care să-i ţină la distanţă pe curioşi. Mirii nu au ales un meniu sofisticat, ci unul tradiţional. Aşadar, de la nunta Roxanei nu au lipsit sărmăluţele, friptura şi purceii la proţap, dar nici vinurile alese şi vechi din vestitele podgorii româneşti.
Cât despre cadourile miresei, acestea nu se spun. Şi, de asemenea, nici unde îşi vor petrece proaspeţii însurăţei luna de miere. Sigur este, însă, că un locşor vor găsi ei...
BIHOREANUL le doreşte casă de piatră şi, de ce nu, plină de urmaşi!
NUNTAŞII
Lista de meseni
Deşi se zvonea că nunta va fi onorată de prezenţa cuplului prezidenţial Traian şi Maria Băsescu, şeful statului nu a venit la Oradea, după cum, surprinzător, nu a participat la cununie nici Violett Blaga, soţia lui Vasile Blaga, orădeanul care candidează la Primăria Bucureştilor. În egală măsură a surprins şi absenţa unor lideri PD-L precum Mihai Groza şi Ştefan Seremi, probabil prea ocupaţi, la rându-le, cu treburile campaniei electorale.
În schimb, au fost prezenţi în păr directorii din regiile subordonate Primăriei, ca de pildă Nicolae Popescu, directorul tehnic al OTL, Ioan Sărac, managerul RER Ecologic Service, ori “mazilitul” director tehnic al Primăriei, Dumitru Fildan.
De asemenea, au mai fost prezenţi Simona Vesa, şefa Direcţiei de Muncă şi Solidaritate Socială, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, consilierul Ioan Pantea, militanţi PD-L precum Florica Sălăjan şi Nicolae Păcală (tatăl candidatului PNG la Primărie), dar şi artişti precum Elvira şi Romeo Râmbu, ori vedete ca şi Crina Abrudan, însoţită de noul ei iubit, fostul fotbalist Gabi Popescu.
Priveşte un fotoreportaj în excusivitate de la "nunta anului", în galeria de imagini
bianka, [ 03.06.2008 - 17:58 ]
mirele ..., [ 03.06.2008 - 03:30 ]
!, [ 31.05.2008 - 21:19 ]
gashka din primarie, [ 29.05.2008 - 17:07 ]
anka, [ 28.05.2008 - 12:51 ]
mama miresei si mireasa sunt greco-catolice,
inca de...mult, tata este ortodox ! ...
asta-i f.sigur !
Andreea Dulgheru, [ 27.05.2008 - 17:12 ]
seba, [ 27.05.2008 - 13:10 ]
Ana Roman, [ 27.05.2008 - 08:54 ]
dorin, [ 26.05.2008 - 23:34 ]
kaboom, [ 26.05.2008 - 23:24 ]
dan, [ 26.05.2008 - 23:16 ]
dorin, [ 26.05.2008 - 21:59 ]
kbm @ dorin, [ 26.05.2008 - 19:00 ]
dorin, [ 26.05.2008 - 17:31 ]
pentru varza, [ 26.05.2008 - 17:05 ]