Adrian Ilie, dat dispărut în Irak! A fugit cu 50.000 de dolari

Adrian Ilie, dat dispărut în Irak! A fugit cu 50.000 de dolari

În luna noiembrie a anului trecut, Ionuţ Popa a încercat să-l convingă pe fundaşul pe care îl mai avusese elev la Poli Iaşi, Adrian Ilie, să revină la formaţia din Copou. A fost însă refuzat. "Sincer, m-a şocat atitudinea lui. Adică eu vreau să-i dau o mână de ajutor, iar el îmi spune că nu vine pentru un salariu de 1.500 de euro lunar. A refuzat Iaşiul din prostie sau din infatuare. Cum să refuzi o asemenea ofertă când tu nu ai echipă la care să joci?", şi-a exprimat Ionuţ Popa nedumerirea.

Adrian Ilie era însă pregătit pentru a da lovitura. În luna decembrie a anului trecut a semnat un contract cu o formaţie din prima ligă irakiană, FC Zakho, la recomandarea fostului atacant al Universităţii Craiova, Salih Jaber, care evoluează şi el acolo. Urma să primească 45.000 de dolari în trei tranşe, plus 1.000 de dolari salariu lunar. Fotbalistul a cerut avans din suma pe care urma să o încaseze în tranşe şi acordul să vină câteva zile în România pentru a-şi rezolva unele probleme personale. A mai luat şi 1000 de dolari împrumut de la Jaber. Apoi nu a mai răspuns la telefon.

Află mai multe de pe www.cacan.ro

 

 

Versiune mobil | completa