Izbaşa: Mă bucur că antrenorii mi-au dat şansa să fac din nou gimnastică, ei m-au făcut să revin

Izbaşa: Mă bucur că antrenorii mi-au dat şansa să fac din nou gimnastică, ei m-au făcut să revin

Sportiva Sandra Izbaşa, dublă medaliată cu aur la Campionatele Europene de la Berlin, a declarat, luni, la revenirea în ţară, că datorită antrenorilor Octavian Bellu şi Mariana Bitang continuă să facă gimnastică, după ce a dorit să renunţe din cauza unei accidentări la călcâi.

"A fost un concurs destul de greu. Mă bucur că am reuşit să-mi stăpânesc emoţiile şi că am reuşit să arăt ce am pregătit în ultimele patru luni. Mă bucur că antrenorii mi-au dat şansa să fac din nou gimnastică. Mariana Bitang şi Octavian Bellu m-au făcut să revin, pentru că la un moment dat doream să renunţ", a spus Izbaşa.

Sandrei Izbaşa i-ar fi plăcut să primească un mesaj de felicitare de la preşedintele României, Traian Băsescu: "Mi-ar fi plăcut, dar nu cred că am primit. Aveam multe apeluri de la numere necunoscute şi poate, printre ele, era şi un apel de la preşedinte".

Detalii, AICI

 

 

Versiune mobil | completa