Marius Vizer vrea reforme la federaţia japoneză de judo

de Luminita Turcu

Foto: Mediafax (Silviu Matei)

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo (FIJ), Marius Vizer, a solicitat, luni, oficialilor din judoul japonez efectuarea de reforme în organizaţie, după scandalurile de violenţă, hărţuire sexuală şi deturnare de fonduri care au afectat acest sport, informează AFP.

"FIJ urmăreşte îndeaproape evoluţia din judoul japonez. FIJ şi federaţia japoneză vor face totul pentru rezolvarea situaţiei, începând cu noi reforme şi noi măsuri în judoul japonez", a declarat Vizer, într-o conferinţă de presă la Tokyo.

Vizer le-a dat un termen oficialilor japonezi până la 15 octombrie pentru a prezenta la FIJ raportul complet în privinţa incidentelor care au provocat scandal, adăugând că federaţia internaţională va lua măsuri necesare dacă este nevoie.

Antrenorul echipei feminine japoneze Ryuji Sonoda, fost campion mondial, a demisionat la începutul anului pentru că a pălmuit membre ale echipei şi le-a bătut regulat cu săbii din bambus.

În aprilie, responsabili din judoul japonez au fost acuzaţi că primesc subvenţii guvernamentale rezervate antrenorilor, deşi nu exercită această funcţie.

Iar luna trecută, federaţia a anunţat că studiază posibilitatea de a-l exclude pe viaţă pe unul dintre directorii săi, Jiro Fukuda, 76 de ani, care i-a făcut avansuri cu caracter sexual unei sportive în 2011.

Vizer vrea ca CIO să includă o competiţue de judo pe echipe în programul JO de la Rio, din 2016. Programul de la JO-2016 va fi definitivat la o reuniune CIO din septembrie, la Buenos Aires.

 
Tag-uri:
judo
,vizer
,japonia

 

Versiune mobil | completa