Bileţelul prin care avocatul din Braşov instruia criminalul să-i omoare soţia: "Să porţi salopetă de electrician, să-ţi faci o legitimaţie şi să ai un levier"

Cum arăta bileţelul pe care avocatul Victor Teodorescu şi-a lăsat instrucţiunile pentru criminalul pe care l-a plătit cu 20.000 de euro Foto: Octav Ganea / Mediafax

La câteva zile după ce cazul uciderii Violetei Teodorescu a fost preluat de procurorii bucureşteni, s-a găsit şi biletul pe care avocatul braşovean a notat instrucţiunile pe care trebuia să le urmeze criminalul pe care l-a plătit ca să-i omoare soţia. Teodorescu a uitat să scape de acest bileţel, care acum se află în mâinile procurorilor.

El i-a cerut celui tocmit ca să-i ucidă soţia, pe Violeta Teodorescu, să poarte salopetă ca să arate ca un electrician şi să îşi fabrice o legitimaţie falsă cu fotografie. Apoi i-a cerut să intre în casă între anumite ore, când el avea alibi. Era la birou într-o videoconferinţă, informează Ştirile Pro Tv.

Astfel, individul trebuia să folosească un cuţit şi un levier. Până aici, asasinul a urmat pas cu pas indicaţiile. Urma să şi cotrobaie, ca totul să pară un jaf. N-a apucat, pentru că o femeie de la un chioşc lipit de casă a auzit ţipetele şi a alertat poliţia.

Tânărul Erwin Victor Prejmereanu, fost traficant de droguri, a înjunghiat femeia cu 25 de lovituri de cuţit şi a fost arestat pe 2 aprilie, fiind acuzat de omor deosebit de grav. El este cel care a acceptat planul propus de avocatul braşovean Victor Teodorescu, în schimbul anulării unei datorii mai vechi de 50.000 de euro, plus a unui bonus - ce urma a fi primit după omor - de 20.000 de euro. Cazul crimei din Braşov este primul asasinat la comandă pentru a încasa asigurarea de viaţă din România.

Surse judiciare au declarat că avocatul Teodorescu a contactat şi alte două persoane, cărora le-a oferit aceeaşi sumă de 20.000 de euro, însă a fost refuzat. Cum nu s-au înţeles, s-a îndreptat spre apropiaţi. Mai exact a bătut palma cu Erwin Prejmereanu. Mama acestuia lucra pentru Teodorescu ca traducătoare şi îi datora 50.000 de euro, potrivit Ştirilor Pro TV. Aşa că târgul părea tentant când individul a spus: "Îmi ucizi nevasta, vă iert de datorie şi vă dau în plus şi 20.000 de euro".

Erwin Victor Prejmereanu, care a fost acuzat de trafic de droguri în 2008, a acceptat să ducă la bun sfârşit această crimă.

Victor Teodorescu a fost reţinut ieri seară pentru 24 de ore şi va fi dus astăzi la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Potrivit sursei citate, avocatul era un împătimit al jocurilor de noroc şi acumulase datorii de sute de mii de euro. Unica salvare pentru el era asigurarea de viaţă a nevestei. Avea două poliţe, una în valoare de 50.000 de euro, la care el era direct beneficiar, şi alta de 40.000 de euro, în care apărea şi fiica celor doi, studentă la arhitectură.

 

 

Versiune mobil | completa