Boc: Guvernul va decide până la finele lunii aprilie în privinţa datei de adoptare a monedei euro

Boc: Guvernul va decide până la finele lunii aprilie în privinţa datei de adoptare a monedei euro Foto: Octav Ganea

Guvernul va adopta o decizie până la sfârşitul lunii aprilie în ceea ce priveşte termenul de adoptare a monedei euro, în consultare cu Preşedinţia şi Banca Naţională a României, a declarat, marţi, premierul Emil Boc.

"Până la sfârşitul lunii aprilie va fi luată o decizie în privinţa monedei euro, în consultare cu cele două instituţii", a spus Boc, răspunzând unei întrebări a presei pe această temă.

El a precizat că până la sfârşitul lunii aprilie va fi adoptat şi programul de convergenţă, aflat la acest moment în stadiu de proiect. Documentul va fi transmis Comisiei Europene după ce este adoptat de Guvern.

În proiectul programului de convergenţă pentru perioada 2011-2014, document obţinut de Mediafax, se arată doar că România poate intra în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, "în perspectiva anilor 2013-2014", fără să se mai facă însă referire la angajamentul asumat distinct în perioada anterioară, de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2015.

În documentul precedent, elaborat de Guvern în primăvara anului trecut, se aprecia că, având în vedere necesitatea implementării unor reforme structurale suplimentare care să ducă la creşterea flexibilităţii economiei româneşti şi a capacităţii acesteia de a face faţă şocurilor asimetrice, moneda naţională nu va putea intra în mecanismul ratei de schimb II (ERM-II) "mai devreme de 2012", iar pentru moneda euro era stabilit în mod distinct că va fi adoptată la 1 ianuarie 2015.

În proiectul noului program de convergenţă sunt menţinute aceleaşi argumente de continuare a reformei, dar se estimează doar că intrarea în ERM-II se va produce "în perspectiva anilor 2013-2014", fără nicio referire exactă la momentul adoptării euro, informează Mediafax.

"Având în vedere necesitatea continuării reformelor structurale menite să crească flexibilitatea economiei româneşti şi capacitatea acesteia de a face faţă eventualelor şocuri asimetrice, se apreciază că moneda naţională va putea intra în mecanismul ratei de schimb II (ERM II) în perspectiva anilor 2013-2014. Această apreciere are în vedere şi necesitatea îndeplinirii sustenabile ex-ante a criteriilor de la Maastricht, inclusiv prin intermediul consolidării fiscale durabile, care să conducă la maximizarea probabilităţii ca România să-şi limiteze la cei doi ani obligatorii durata participării la mecanismul ratelor de schimb II. Se consideră că atât perioada anterioară intrării în ERM II, cât şi cea a participării în acest mecanism vor reprezenta etape importante ale procesului de convergenţă nominală şi reală a economiei româneşti, ce este prognozat a se relua ulterior încheierii perioadei de contracţie economică substanţială", se arată în document.

CITEŞTE MAI DEPARTE PE www.gandul.info

 

 

Versiune mobil | completa