Budapesta găzduieşte o expoziţie românească de icoane pe sticlă ortodoxe

Budapesta găzduieşte o expoziţie românească de icoane pe sticlă ortodoxe. Foto: basilica.ro

Budapesta găzduieşte de marţi o expoziţie românească de icoane pe sticlă ortodoxe de tezaur, datând din secolul XIX. Expoziţia 'Icoană pe sticlă - Timp de credinţă în spaţiul Transilvaniei' este organizată de Institutul Cultural Român de la Budapesta, iar exponatele au fost oferite de Muzeul Astra din Sibiu, informează Agerpres.

Directorul ştiinţific al Muzeului sibian, Mirela Creţu, a declarat că cele 33 de icoane provin din ţara Fagăraşului, Arpaşu de Jos şi Cârţişoara, din zona Scheii Braşovului, de pe Valea Sebeşului şi din nordul Transilvaniei.

'Au fost selectate cele mai reprezentative piese, nu numai în ceea ce priveşte tematica iconografică redată, specifică acestei perioade a anului, ci şi încercând să cuprindă toate centrele de pictură de icoane pe sticlă din spaţiul Transilvaniei', a declarat Mirela Creţu.

Instituţia ungară care găzduieşte expoziţia, azi muzeu de istorie şi artă, a fost în trecut şi mănăstire, biserică, garnizoană militară, dar şi loc de expunere a mobilei produse de Max Schmidt.

Expoziţia este deschisă până la sfârşitul lunii mai.

 

 

Versiune mobil | completa