Parchetul Oradea a deschis dosar penal în cazul fetiţei găsite moarte la ştrand

Parchetul Oradea a deschis dosar penal în cazul fetiţei găsite moarte la ştrand. Sursa foto: Alexandru Hojda, Publimedia

Parchetul Judecătoriei Oradea a constituit un dosar penal ca urmare a incidentului produs sâmbătă, la ştrandul din Oradea, soldat cu decesul unei fete de 7 ani, a informat, luni, Biroul de presă al Ministerului Public.

"Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a constituit un dosar penal ca urmare a incidentului produs sâmbătă, 4 iunie 2011, la ştrandul din Oradea, soldat cu decesul minorei H.R., în vârstă de 7 ani. Procurorii în colaborare cu lucrători ai Poliţiei municipiului Oradea efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului", precizează sursa citată.

Incidentul de la ştrandul din Oradea unde o fetiţă de şapte ani a murit aspirată de o conductă de evacuare a apei s-a petrecut în timp ce bazinul era golit, reprezentanţii ştrandului susţinând că fetiţa era nesupravegheată şi că nu avea ce să caute în bazin pentru că se anunţase că apa va fi golită.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 16.00, când angajaţii ştrandului au început să evacueze apa din bazine.

Florin Alexandru, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Pieţe, Agrement şi Salubritate (RAPAS) de care aparţine ştrandul, a declarat, duminică că la ora respectivă în bazin mai erau câteva persoane, deşi se anunţase că acesta va fi golit, iar fetiţa era în apă nesupravegheată.

"În ştrand sunt două bazine mari. Unul s-a umplut sâmbătă, iar celălalt vineri. Cel cu o zi vechime se goleşte de regulă după ora 16.00, ca să poată avea apa proaspătă. Regulamentul prevede că în momentul în care se anunţă golirea salvamarul are obligaţia să supravegheze tot ce se întâmplă în bazin în momentul golirii. Aşa s-a întâmplat şi ieri (sâmbătă -n.r.), când fata a fost prinsă de vârtej. Numai că până când salvamarul şi ceilalţi oameni au sărit să o salveze, din păcate fetiţa a decedat", a afirmat Florin Alexandru.

Potrivit acestuia, gura de avacuare care a absorbit-o pe fetiţă se află pe fundul bazinului, la intersectarea cu peretele, iar forţa de absorbţie este foarte mare. În plus, gura de evacuare era neacoperită de grilaj. Purtătorul de cuvânt al RAPAS susţine că la momentul la care bazinul fusese umplut cu apă sita se afla pe gura de avacuare, însă între timp aceasta a "dispărut". Purtătorul de cuvânt al RAPAS a mai susţinut că oamenii sunt anunţaţi când se goleşte apa din bazin.

"Oamenii care vin aici la bazin ştiu foarte bine că se goleşte bazinul, care urmează să fie umplut cu 3-4 ore înainte de închidere, ca să aibă timp să se golească şi să se cureţe. Golirea bazinului se anunţă de către un angajat, prin staţie sau verbal. De data aceasta, omul nostru declară că i-a anunţat pe oameni verbal, de la capătul bazinului. Fiind ştrandul în care bazinul se foloseşte mai mult de către pensionari, nu îi prea poţi scoate din apă. Sâmbătă, mai mulţi copii s-au bălăcit în continuare, văzând că apa scade. Fata n-a fost supravegheată, din declaraţiile oamenilor am înţeles că era cu bunica şi aceasta stătea pe pătură, iar pe copil l-a prins vârtejul. Regulamentul spune că atunci când se dă drumul la apă oamenii trebuie să înceapă să părăsească bazinul", a mai declarat purtătorul de cuvânt al RAPAS.

El susţine că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, gura de avacuare a apei care a tras fetiţa la fundul bazinului a fost din nou acoperită, fiind montat un nou grilaj, astfel că ştrandul, inclusiv bazinul în care s-a produs incidentul, au fost redeschise duminică.

"Poliţia ne-a dat voie să umplem bazinul şi am început să îl umplem. Între timp, îl căutăm pe cel care a smuls grilajul de acolo", a mai spus purtătorul de cuvânt al RAPAS.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor a deschis o anchetă în acest caz, fiind anunţaţi şi procurorii.

"Sâmbătă, după anunţarea incidentului, la faţa locului au mers de urgenţă poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului Criminalistic, care au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs tragicul eveniment, urmând ca în funcţie de rezultat să fie luate măsurile legale în cauză. Totodată, poliţiştii bihoreni au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea", a declarat inspectorul Principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Fetiţa în vârstă de şapte ani se afla, sâmbătă după-amiază, într-unul din bazinele ştrandului, care era plin cu apă, iar la un moment dat a fost trasă la fund, prin forţa apei. Copilul a fost scos pe marginea bazinului de către oamenii aflaţi la bazin.

Şeful echipajului SMURD care a intervenit în acest caz, dr. Adriana Bălan, declara că fetiţa a fost găsită în stop cardio-respirator şi a fost dusă la Spitalul Judeţean din Oradea, unde însă a decedat.

Potrivit şefului Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Clinic Judeţean, dr. Hadrian Borcea, cazul fetiţei nu este singular în ştrandurile din Oradea şi din Băile Felix, aflate în apropiere, fiind cauzate de faptul că gurile de evacuare a apei din bazine nu sunt bine protejate.

"Din câte îmi amintesc, în ultimii cinci ani este al treilea caz de absorbţie în sorbul de evacuare. Traumatismele în asemenea cazuri sunt foarte puternice. Practic, fetiţa nu a decedat pentru că s-a înecat, ci, cel mai probabil, din cauza traumatismelor suferite. Puterea de aspirare este foarte mare. Nu înţeleg cum ştrandurile pot funcţiona astfel, din moment ce există sisteme de protecţie speciale", a precizat medicul.

 

 

Versiune mobil | completa