Preşedintele Băsescu a ajuns la Roma, pentru ceremoniile de marcare a 150 de ani de unitate a Italiei

Preşedintele Băsescu a ajuns la Roma, pentru ceremoniile de marcare a 150 de ani de unitate a Italiei

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, joi, la Roma, unde va participa la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 150 de ani de unitate naţională a Italiei.

Şeful statului a fost întâmpinat la aeroport de ambasadorul României în Italia, Victor Răzvan Rusu, şi de ambasadorul la Vatican, Bogdan Tătaru-Cazaban.

La evenimentul de la Roma au fost invitaţi preşedinţi ai statelor membre UE, membri ai grupului G 20, precum şi preşedinţi ai unor ţări în care există o mare emigraţie italiană, cum ar fi Statele Unite ale Americii şi Canada, dar şi din America Latină. Au fost invitate, de asemenea, alte ţări cu care Italia are relaţii bilaterale solide.

Pentru aceste ceremonii şi-au confirmat prezenţa peste 42 de şefi de stat, din 83 de ţări participante. Între aceştia, preşedinţi ai ţărilor membre ale Uniunii Europene, preşedintele Federaţiei Ruse, preşedintele Turciei, al Israelului, al Autorităţii Naţionale Palestiniene, Regele Spaniei.

Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu, a precizat, miercuri, că şeful statului va participa la ceremoniile de la Roma, deşi va fi prezent şi liderul din Kosovo, deoarece în Italia va fi o festivitate, şi nu o reuniune. Băsescu nu a participat săptămâna trecută la summit-ul de la Varşovia a şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, deoarece la această reuniune a fost invitat şi preşedintele Kosovo.

La parada militară, Forţele Armate Române vor fi reprezentate de o Gardă a Drapelului Naţional formată din 4 militari, inclusiv comandantul Gărzii - colonelul Virgil Ovidiu Pop, comandantul Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul".

Vor mai participa structuri similare din armatele ţărilor membre NATO, UE şi prietene, cum ar fi Afganistan, Albania, Algeria, Arabia Saudită, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Canada, China, Croaţia, Danemarca, Estonia, Federaţia Rusă, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Iordania, Irlanda, Israel, Indonezia, Letonia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Serbia, Slovenia, Spania, SUA, Tunisia, Turcia şi Ungaria.

În data de 2 iunie, Italia sărbătoreşte 65 de ani de la Referendumul prin care, în anul 1946, s-a născut Republica Italiană. Manifestările din acest an corespund cu cele legate de împlinirea a 150 de ani de unitate naţională a Italiei.

Gabriel Pecheanu, gabriel.pecheanu@mediafax.ro

 

 

Versiune mobil | completa